Breaking news

Pelerinajul de la Sfânta Parascheva a băgat în conturile bisericii peste 2 milioane de euro

Biserica Ortodoxă Română este mai bogată cu peste două milioane de euro în urma pelerinajului organizat la Iași cu Sfânta Parascheva.

Pelerinajul de la Iași la moaștele Sfintei Parascheva a rotunjit conturile Bisericii Ortodoxe Române.

Sutele de mii de pelerini veniți să atungă moaștele au cumpărat icoane, candele, lumânări, cărți religioase, au dat acatiste și astfel au îmbogățit biserica.

Și pe lângă achiziția de suveniruri religioase, pelerinii erau îndemnați să lase un bănuț și întruna din cele șapte cutii ale milei.

Acestea erau golite de oamenii bisericii în fiecare oră, întrucât se umpleau de banii credincioșilor.

Oamenii bisericii au avut anul acesta un plan de afacere bine pus la punct.

Singurii care si-au vândut obiectele bisericești în curtea catedralei au fost reprezentanții Mitropoliei.

În timp ce produsele de pe tarabele din incinta bisericii se vindeau ca pâinea caldă, comercianții izgoniți în afara gardului bisericesc se văietau că nu le merge mai deloc.

Astfel că se dovedește încă odată, dacă mai era nevoie, că tot pelerinajul religios cu moaștele Sfintei Paraschieva nu este decât o chestie comercială, menită să aducă bani mulți Bisericii Ortodoxe Române.

>