Breaking news

Pe 3 februarie au loc alegeri locale parțiale în România

Guvernul României a aprobat în şedinţa de joi, pachetul de acte normative necesare pentru organizarea alegerilor locale parţiale la data de 3 februarie.

vot alegeri localeVicepremierul Liviu Dragnea a anunțat joi, la finalul ședinței de guvern, că s-a decis ca pe 3 februarie să fie organizate în mai multe localități din țară, alegeri locale anticipate,  pentru ocuparea posturilor vacante.

”Astăzi, Guvernul a aprobat tot pachetul de hotărâri de guvern necesare pentru a organiza alegeri locale parţiale pe data de 3 februarie pentru un număr de nouă localităţi, pentru funcţia de primar, o localitate, pentru completarea consiliului local şi un judeţ pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, respectiv Consiliul Judeţean Teleorman”, a declarat Liviu Dragnea.

El a explicat că în ceea ce priveşte costurile necesare organizării alegerilor parţiale, acestea vor fi suportate din bugetele locale, punctând totodată că nu este vorba despre costuri mari.

La începutul şedinţei de Guvern de joi, premierul Victor Ponta s-a interesat cu privire la desfăşurarea alegerilor pentru funcţiile vacantate din structurile locale.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a explicat că nu pot fi organizate alegerile în acelaşi timp în toate localităţile pentru că încă nu au fost vacantate posturile în unele localităţi din Ialomiţa, Galaţi şi Călăraşi.

Vă rog să anunţăm şi să ştie oamenii că pe 3 februarie sunt alegerile pentru funcţiile vacantate în structurile locale şi anul viitor, gata cu alegerile. Anul viitor ne mai ţinem şi de treabă, nu de alegeri„, a completat premierul.

El a mai spus că ar vrea ca anul 2013 să-i rezerve “liniştea necesară” pentru ca Guvernul să se ocupe de administraţie, nu de alegeri.

>