Breaking news

Pavilionul României la EXPO 2012 Yeosu din Republica Coreea, deschis în mod oficial

Pavilionul României la Yeosu, denumit generic „Delta”, a fost deschis oficial sâmbătă, 12 mai 2012, în cadrul unei ceremonii găzduite de preşedintele BIE, comisarul Pavilionului României, Ferdinand Nagy. Momentul deschiderii oficiale a fost marcat de intonarea imnului, ridicarea drapelului şi tăierea panglicii pavilionului.

La  ceremonia de deschidere a pavilionului au participat ambasadorul României la Seul, Călin Fabian, secretarul general BIE, Vicente Gonzales Loscertales, Andrei Mihailescu, arhitectul pavilionului, David Choi, reprezentantul companiei A&A, firma care a realizat execuţia pavilionului.

Pavilionul României la EXPO 2012 Yeosu atrage atât prin designul arhitectural inedit, cât şi prin existenţa tehnologiei de vârf – realitate augmentată, o aplicaţie kinect, display-uri 3D şi cortină LED. Tehnologia de înaltă calitate prezentă în interiorul pavilionul invită vizitatorul la un cadru interactiv de cunoaştere a ţării noastre, cu precădere a zonei Delta Dunării şi a Mării Negre. Astfel, avem convingerea că Pavilionul României va deveni unul dintre cel mai atractive şi populare pavilioane din site-ul expoziţional”, a precizat comisarul secţiunii române, Ferdinand Nagy, în cadrul programului de deschidere.

Secretarul General BIE, Vincente Loscertales a apreciat conceptul pavilionului ca fiind unul reprezentativ pentru România, oferind un mediu extrem de atractiv pentru toţi vizitatorii pavilionului Ambasadorul României la Seul, Cãlin Fabian, a mulţumit BIE şi organizatorilor expoziţiei internaţionale pentru oportunităţile oferite participanţilor de prezentare a culturii şi specificului  fiecărei ţări şi a urat succes echipei ce coordonează participarea României la EXPO 2012, Yeosu, Republica Coreea.

Ceremonia de deschidere a fost urmată de turul oficial al Pavilionului României, astfel cei prezenţi au putut folosi cu toate sistemele interactive prezente în pavilion, punctele de atracţie fiind aplicaţiile kinect care permit vizitatorului să descopere şi să interacţioneze  cu dansul, muzica şi portul popular specifice Deltei Dunării, cu olăritul şi meşteşugurile tradiţionale româneşti şi displayul 3D, unde pot fi urmărite imagini filmate în Delta Dunării şi în zona Dobrogeană. După ce turul oficial a luat sfârşit, Pavilionul României a fost deschis publicului larg, pavilionul  României putând fi vizitat zilnic între orele 09.00- 21.00.

Cu ocazia deschiderii oficiale a expoziţiei internaţionale de la Yeosu, preşedintele BIE, Ferdinand Nagy a participat, vineri, 11 mai, la spectacolul oferit de organizatorii EXPO, spectacol precedat de o întâlnire cu preşedintele Republicii Coreea, Lee Myung-back.