Breaking news

Paul Damixie așteaptă Liberty Parade în fiecare am ca pe Moș Crăciun

Paul Damixie, Dj şi membru al trupei Radio Killer alături de Lee Heart – face parte din line-up-ul Liberty Parade, cel mai mare eveniment dance din istoria radioului, organizat de Radio 21 pe 28 iulie 2012 pe plaja dintre Venus şi Saturn.

Paul Damixie va pune muzică pe unul dintre camioanele din Caravana Liberty Parade  şi va urca pe scenă alături de Lee Heart pentru a interpreta imnul Liberty Parade 2012  – “Is It Love Out There”.

Despre spiritul Liberty Parade Paul Damixie spune că “Aştept Liberty Parade în fiecare an ca pe Moş Crăciun, e o sărbătoare importantă pentru iubitorii muzicii dance din România. Abia aştept să revăd scena uriaşă de pe malul mării şi să ne lăsăm duşi de val.”.

Paul de-abia aşteaptă să simtă senzaţia Liberty Parade de pe camioane, din spatele pupitrului: “Până acum am avut ocazia să mă aflu doar la caravana Liberty Parade şi pot să spun că e extraordinar. Ce poate fi mai frumos pentru un DJ decât să-i sară cd-ul datorită  mulţimii care agită camionul  ? Abia aştept să aflu cum se vede Liberty Parade din spatele mixerului şi de pe scenă.”

În ceea ce priveşte piesa pe care ar pune-o la eveniment şi care ar arunca oricând mulţimea în aer, Paul Damixie spun că aceasta este Radio Killer – Don’t Let The Music End.

Paul face parte din proiectul Radio Killer, care interpretează imnul Liberty Parade  2012 – “Is It Love Out There”, o piesă care transmite feeling-ul care se regăseşte în zecile de mii de inimi care bat la unison pe Liberty Parade Arena.

Despre “Is It Love Out There”, Paul Damixie şi Lee Heart, cei doi membri Radio Killer, spun că: “Este o piesă plină de energie, de vară, care transmite un vibe optimist şi care ne reprezintă. Ne-am dorit foarte mult să avem o contribuţie la imnul Liberty Parade, mai ales că Paul participă în fiecare an la acest festival.”

>