Breaking news

Patronatul UGIR-1903, vor să preai fabrica de telefoane de la Jucu

UGIR-1903, a trimis o scrisoare de intenție către firma Nokia în vederea preluării fabricii de la Jucu cu tot cu angajați.

Potrivit propunerii, Nokia ar trebui să transfere managementului operaţional al fabricii de la Jucu, prin acordarea locaţiei de gestiune a unităţii pe o perioadă de timp, corelată cu durata de manifestare a crizei economice, către UGIR-1903-Confederaţia Patronală Naţională ‘Uniunea Generală a Industriaşilor din România.

UGIR asigură conducerea companiei finlandeze că va avea dreptul de a anula contractual în cazul în care parametrii de management la care s-a angajat ‘UGIR-1903’ nu sunt îndepliniţi două semestre consecutive.

În schimb, UGIR-1903 îşi asumă obligaţia de a prelua fabrica Jucu cu întregul personal muncitor angajat în prezent, de a include în Consiliul de Administraţie un număr paritar de reprezentanţi patronali şi sindicali, precum şi un reprezentant numit de Nokia Oyj, de a asigura managementul unităţii în condiţii de non-profit, potenţialul profit urmând să fie dirijat integral către fondul de dezvoltare şi modernizare al societăţii.

‘Ne dăm foarte bine seama că propunerea făcută de noi nu este una obişnuită, clasică, dar atenuarea impactului şi luarea sub control a efectelor negative produse pe durata imprevizibilă a actualei crize globale poate avea succes numai dacă la rândul său şi ‘armamentul’ folosit pentru această operaţiune va fi imprevizibil! Iar noi aici vorbim despre salvarea locurilor de muncă a peste 2.000 de salariaţi, de al căror viitor depinde în majoritatea cazurilor soarta a 20.000 de familii’, se spune în Scrisoarea Deschisă semnată de Marius – Eugen Opran, preşedinte ales al ‘UGIR-1903’.