Breaking news

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim, a încetat din viață

Capul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Patriarhul Maxim, a încetat marți din viață la vârsta de 98 de ani.

Cel mai învârstă cap ortodox din Europa, patriarhul Bulgariei, Maxim, a decedat marţi dimineaţa la vârsta de 98 de ani.

La fel ca și Preafericitul Teoctist, Patriarhul Românieri, și Patriarhul Bulgariei, a decedat în urma unei internări la spital.

Potrivit medicilor din spitalul Lozeneţ din Sofia, unde fusese internat, decesul a fost provocat de o insuficienţă cardiacă.

Patriarhul Maxim a fost ales la conducerea Bisericii Ortodoxe Bulgare la vârsta de 56 de ani, în 1971. Timp de 40 de ani a condus Biserica Ortodoxă Bulgară.

În anii ’90, după prăbuşirea comunismului în Europa de Est, el s-a confruntat cu o tentativă de secesiune din partea demnitarilor religioşi reformişti, care au numit un patriarh “altenativ”.

Reformiştii îi reproşau celui care a fost între 1955 şi 1955 reprezentantul la Moscova al Bisericii Ortodoxe Bulgare “pasivitatea”, chiar “complezenţa” sa faţă de regimul comunist. Partidul Comunist, deşi promova ateismul, tolera religia cu condiţia ca bisericile să admită preeminenţa puterii comuniste.

Trupul neînsufleţit al patriarhului va fi adus joi la Biserica Sfânta Duminică din Sofia.

Vineri, de la ora 09:00, la Catedrala patriarhală Alexandru Nevski din Sofia va fi oficiată o slujbă de pomenire, după care rămăşiţele pământeşti ale patriarhului vor fi transportate la Mănăstirea Troian.

>