Breaking news

Parlamentul cere demisia lui Traian Băsescu

loading...

Parlamentul României s-a reunit miercuri în ședință comună pentru a cere lui Traian Băsescu, demisia din funcția de Președinte al României, ca urmare a implicării fratelui său în scandalul de corupție cu interlopul Bercea Mondial.

basescu demisie parlamentSenatorul PSD, Gabriela Vrânceanu Firea a citit în plenul Parlamentului României, declarația prin care legislativul a cerut demisia lui Traian Băsescu din funcția de Președinte al României.

Având în vedere atingerea gravă şi iremediabilă adusă instituţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui preşedintelui în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţia acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase care au fost folosite în interes electoral şi de către preşedintele României, lunând în considerare implicarea aflării adevărului şi înfăptuirii actului de justiţie prin invocarea imunităţii preşedintelui României în mai multe cazuri aflate în cercetare, în scopul garantării prestigiului şi independenţei justiţiei în faţa cetăţenilor României prin eliminarea oricărei suspiciuni de influenţare sau favorizare a apropiaţilor de către păreşedintele ţării, persoana a cărui atribuţie constituţională este numirea sau revocarea din funcţie a magistraţilor, precum şi a conducătorilor parchetelor şi instanţelor de judecată, ţinând cont de realitatea politică la nivel regional şi european şi îngrijoraţi de impactul imens pe care scandalul legat de implicarea preşedintelui României îl are în planul credibilităţii statului român, al capacităţii de a fi un partener solid de dezbatere, negociere şi decizie a participării României menite să contribuie la stabilitatea şi securitatea ţării noastre în regiune, caz în care este imperios necesar ca reprezentarea statului român să se bazeze pe instituţii puternice asupra cărora să nu planeze suspiciuni din zona combaterii crimei organizate. Parlamentul României, instituţia fundamentală a democraţiei, ce are principala atribuţie constituţională reprezentarea intereselor cetăţenilor României, în conformitate cu textul Constituţiei României şi cu Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, adoptă prezenta declaraţie politică: Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, independenţa şi legitimitatea funcţiei prezidenţiuale, motiv pentru care să-şi asume de îndată demisia din funcţia de preşedinte al României”, se arată în declarația Parlamentului citită de Gabi Firea.

Declarația Parlamentului României cu privire la demisia lui Băsescu a fost adoptată cu 344 voturi pentru și 17 abțineri, fără vreun vot împotrivă. La vot nu au participat parlamentarii PDL și PMP.

În timp ce parlamentarii votau cererea de demisie a preşedintelui, liderul PMP Elena Udrea şi alţi parlamentari ai partidului au protestat, miercuri, pe holurile Parlamentului, faţă de şedinţa comună a celor două Camere, ei având hârtii pe care scria “Trafic de influenţă”, dar şi copia mărită a “bileţelului roz” transmis de Tăriceanu lui Traian Băsescu în 2005.

Înainte de votul din plen, liderul UDMR, Kelemen Hunor a spus că: Fiecare va vota după conştiinţă, aceasta este poziţia grupurilor reunite, nu exista obligaţia de a vota pentru sau împotrivă. Au fost păreri diferite, dar marea majoritate crede că o astfel de declaraţie nu va avea niciun efect juridic oricum şi nici din punct de vedere politic. Nu avem elemente nici pentru a spune că preşedintele este vinovat, nici că este total nevinovat.

Declarația de azi adoptată de Parlamentul României nu are niciun efect juridic, fiind doar un act politic prin care forul suprem se delimitează de Băsescu.

loading...