Breaking news

Parlamentul Britanic a respins acordul pentru BREXIT, încheiat cu Uniunea Europeană

Parlamentul Marii Britanii a respins marți seara acordul pentru BREXIT, negociat de premierul britanic Theresa May cu Uniunea Europeană.

Criză fără precedent în Regatul Unit al Marii Britanii, cu două luni şi jumătate înainte de date prevăzută a ieşirii din UE.

Parlamentul britanic a respins categoric, singurul plan de BREXIT existent – şi anume acordul negociat timp de doi ani cu Uniunea Europeană de guvernul condus de Theresa May. Printre cei care au spus “nu” se numără şi 118 parlamentari conservatori, din partidul premierului May.

”Este clar că Parlamentul nu susține acest acord. Dar votul din această seară nu ne spune nimic despre CE susține parlamentul”, a declarat Theresa May.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a reacţionat la votul de marți seară, părând să sugereze Marii Britanii să renunţe la Brexit în acest mesaj de pe Twitter: “Dacă un acord este imposibil, şi nimeni nu-şi doreşte un Brexit fără acord, atunci cine va avea curajul să spună care este singura soluţie bună?”

Liderul laburist Jeremy Corbin a răsucit cuțitul în rană şi a depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului May.

Liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, care a depus moţiunea de cenzură a Guvernului, i-a cerut Theresei May miercuri seara, să excludă un Brexit fără acord, relatează BBC News.

În aceste condiţii, Londra ar putea cere amânarea ieşirii din Uniune, părăsirea acesteia fără niciun acord, sau, sugerează unii analişti, să mai poate organiza un referendum.

Liderii Uniunii Europene analizează posibilitatea amânării până în anul 2020 a termenului ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, în contextul în care Germania şi Franţa au exprimat disponibilitatea de a prelungi negocierile, după ce Camera Comunelor a respins Acordul Brexit, conform The Times.

>