Breaking news

Parlamentul a respins cererea de suspendare a lui Iohannis

Klaus Iohannis a scpăat de suspendare. Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, Klaus Iohannis.

Decizia a fost luată pe motivul că documentul de suspendare nu a respectat procedura de depunere prevăzută de Regulamentul comun al celor două Camere ale Parlamentului. Conform reglementărilor, propunerea trebuia să fie depusă simultan la Birourile Permanente ale ambelor Camere, cerință care nu a fost respectată.

Pe 16 ianuarie, POT a anunțat că 161 de parlamentari din cadrul POT, AUR și SOS au semnat inițiativa de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Semnăturile au fost depuse doar la președintele Camerei Deputaților, ceea ce a dus la contestarea procedurii.

Conform Constituției României, președintele poate fi suspendat din funcție dacă săvârșește fapte grave care contravin prevederilor constituționale. Suspendarea este decisă în cadrul unei ședințe comune a Camerei Deputaților și Senatului, cu votul majorității parlamentarilor, adică cel puțin 234 de voturi, după consultarea Curții Constituționale. De asemenea, președintele are dreptul să ofere explicații Parlamentului cu privire la acuzațiile care i se aduc.

Inițierea procedurii de suspendare poate fi realizată de cel puțin o treime din numărul total al deputaților și senatorilor, adică 155 de parlamentari.