Breaking news

Papa Benedict: ”Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială”

Capul Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea a spus duminică în mesajul său tradiţional de Crăciun, Ubi et Orbi, că sfântul Crăciun s-a transformat într-o sărbătoare comercială ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu.

Papa Benedict a făcut apel la credincioși să renunţe la „strălucirea” societăţii de consum şi la „orgoliul” raţiunii „liberale”, pentru a se lăsa atraşi de umilinţă şi de mesajul de pace al lui Isus.

Dacă vrem să îl găsim pe Dumnezeu apărut în chip de copil, atunci trebuie să coborâm de pe calul raţiunii noatre liberale (…) să ne lepădăm de falsele noastre certitudini, de orgoliul nostru intelectual”,a spus Papa.

Înainte de intrarea Papei, în bazilica scufundată în umbră s-a cântat „Kalenda”, despre aşteptarea sosirii unui Mesia în Veschiul Testament. Ulterior, bazilica a fost iluminată, semnificând o nouă naştere a lui Cristos.

Crăciunul celebrează un copil care „în toată slăbiciunea sa este Atotputernicul Dumnezeu. Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să privim dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri, pentru a găsi dincolo de ele copilul din grajdul de la Betleem (…). Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu”, şi-a exprimat regretul Papa Benedict.