Breaking news

Palestina a devenit stat observator la ONU

loading...

În ciuda opoziției americane și israeliene, Palestina a devenit joi, stat observator la Organizaţia Naţiunilor Unite. 

Rezoluţia transformă Autoritatea Națională Palestiniană într-un “stat observator nemembru” și a fost adoptată cu o majoritate de 138 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 41 de abţineri, printre care și a Germaniei.

Spre deosebire de anul 2011, când încercarea de a devenit stat membru al ONU a eșuat, de această dată Palestina nu a avut nevoie decât de o majoritate simplă la votul celor 193 de membri ONU.

Noua recunoaștere a Palestinei reprezintă un pas înainte de la statutul de entitate observatoare și recunoaște implicit Palestina ca stat. Noul stat, fie el oficial doar observator, se află în aceeași categorie cu Vaticanul. Elveția a fost de asemenea un stat observator nemembru pentru mai bine de 50 de ani, până în 2002.

Deși este o victorie diplomatică majoră, acest nou statut internaţional, care le oferă palestinienilor acces la agenţiile ONU şi la tratatele internaţionale, expune totodată Autoritatea Națională Palestiniană unor represalii financiare americane şi israeliene.

Înainte de vot, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat că Adunarea Generală urma să semneze “actul de naştere” al statului Palestina.

În replică, ambasadorul israelian la ONU, Ron Prosor, a declarat că rezoluţia referitoare la acordarea unui statut Palestinei “nu contribuie la avansarea păcii, ci o îndepărtează”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Mark Regev, a catalogat rezoluția ca fiind un ”teatru politic”.

Susan Rice, ambasador al SUA la ONU a declarat că liderii americani nu pot susține o măsură care contravine negocierilor directe și a avertizat că decizia de joi ”NU recunoaște Palestina ca stat”.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian
>