Breaking news

Pălăria Dădârlat, prima fabrică românească de pălării împlinește 125 de ani de existența

O afacere de familie, 4 generații, zeci de produse, 125 de ani de existența și mii de clienți. Așa arată în cifre Pălăria Dădârlat și cu toate acestea, definiția succesului nu este dată de cifre, ci de conexiunea emoțională cu acest business. Fiecare pălărie creată în atelier de-a lungul acestor ani spune chiar și astăzi o poveste unică despre toți cei care le-au ales și le poartă cu încredere.

Primul atelier românesc de pălării este într-o continuă ascensiune și se poziționează ca și lider pe piață. Cu secrete bine păstrate și transmise din generație în generație de mai bine de 125 de ani, Pălăria Dădârlat “îmbracă România”. Deși se bucură de retehnologizare, Pălăria Dădârlat încă mai folosește tehnicile vechi în confecționarea pălăriilor și o mare parte se prelucrează tot manual. Se diferențiază printr-o frumoasă poveste autentică față de competitori, este într-o continuă creștere, se adaptează nevoilor și cel mai important, nu uită de origini.

În 1896, Pălăria Dădârlat lua naștere în Mărginimea Sibiului, iar azi își desfășoară activitatea în Sebeș, județul Alba, dar trăiește prin fiecare iubitor de frumos care îi poartă creațiile și care nu ezită să iasă uneori din tipare și să își completeze ținutele cu modele unice de pălării, nu în zadar considerate a fi unele dintre cele mai expresive accesorii vestimentare.

“Secretul succesului este perseverență, muncă, compromis și multă, multă pasiune. Perseverența și munca sunt necesare în orice domeniu dorești să excelezi, în timp ce compromisul este necesar atunci când vorbim despre un business de familie, deoarece realizările nu se opresc în zona profesională; iar pasiunea, pasiunea e ceva ce nu dezvolți, ci pur și simplu există. Îți curge prin vene și nu te poți închipui făcând altceva”, declară Mădălina Dădârlat, directorul fabricii românești.

Pălăria Dădârlat consideră tradiția o provocare pentru inovație. Le plac provocările, iubesc tradiția și o păstrează cu strictețe. Anul acesta împlinește 125 de ani de existența și livrează dincolo de produsele prelucrate manual și o frumoasă poveste ce așteaptă a fi spusă.