Breaking news

OSCE spune că în România votul de duminică a fost corect

Delegaţia de observatori a OSCE consideră că procesul electoral de duminică din România, a fost corect.

Reprezentanții OSCE spun că scrutinul parlamentar de duminică a decurs pozitiv,  fiind luate măsurile necesare pentru a fi asigurate „alegeri libere şi corecte”.

Am evaluat că alegerile parlamentare au fost în conformitate cu principiile OSCE. Votul observat de echipa OSCE a fost apreciat ca fiind pozitiv. Observatorii noştri nu au primit un număr semnificativ derapoarte cu privire la nereguli, deşi au fost acuzaţii de natură generală”, a declarat Wolfgang Grossruck, vicepreşedintele al Adunării Parlamentare a  Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), într-o conferinţă de presă.

Cei 17 observatori OSCE au vizitat duminică circa 120 de secţii de votare din Bucureşti şi judeţe cum ar fi Constanţa şi Teleorman, iar vremea nu a afectat negativ procedura de votare „care a decurs fără incidente sau neregularităţi”, iar „cetăţenii şi-au exprimat votul într-o manieră calmă şi în ordine”.

”Alegerile au demonstrat că România este o ţară cu respect pentru drepturile parlamentare, precum şi cu un proces politic democratic. S-au luat măsurile necesare pentru asigurarea unor alegeri libere şi corecte”, a mai declarat oficialul OSCE.

Totodată, Wolfgang Grossruck a ținut să precizeze faptul că misiunea OSCE nu a avut ca scop „arătarea cu degetul” a României, ci „un schimb de experienţă”.

Ministerul Afacerilor Externe al României salută  declaraţia delegaţiei Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) cu privire la desfăşurarea alegerilor parlamentare din România de la 9 decembrie 2012.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că şi Biroul pentru Drepturile Omului şi Instituţii Democratice al OSCE (ODIHR/OSCE) a participat la observarea alegerilor din 9 decembrie 2012 cu o Misiune Electorală de Experţi, al cărei Raport va fi publicat la aproximativ două luni, ulterior datei alegerilor.

Metodologia ODIHR  este considerată standardul cel mai înalt în materie de evaluare a desfăşurării alegerilor şi constituie un etalon în materie de monitorizare electorală preluat de mai multe organizaţii internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană.

Metodologia ODIHR constă în monitorizare pe termen lung şi scurt şi este elaborată independent de către această instituţie autonomă a OSCE şi perfecţionată de-a lungul a peste 16 ani şi 150 de misiuni de monitorizare a alegerilor.