Breaking news

Oscar Pistorius, atletul cu picioarele amputate, a ratat finala olimpică de 400 m

Atletul sud-african Oscar Pistorius, care are ambele picioare amputate şi aleargă cu proteze de carbon, a ratat duminică calificarea în finala de 400 m, de la Jocurile Olimpice din Londra.

Oscar Pistorius, în vârstă de 25 ani, a ocupat ultimul loc în seria semifinală cu numărul 2, fiind cronometrat cu timpul de 46 sec 54 sutimi.

Sâmbătă, Pistorius, căruia i-au fost amputate picioarele la vârsta de doar 11 luni, a devenit primul sportiv paralimpic care participă la Jocurile Olimpic.

Oscar a pornit greu în cursă şi nu a putut reface diferenţa faţă de adversari pe linia dreaptă, punctul său forte.

În momentul în care a fost prezentat de crainicul stadionului, publicul a început să-l aplaude frenetic.

SUD-africanul a spus că va concura și la Jocurile Paralimpice ce se desfășoară după Olimpiadă, tot la Londra, întrucât are de apărat trei titluri câștigate în urmă cu patru ani.