Breaking news

Oltchim a bifat a cincea victorie consecutivă în Liga Campionilor

Echipa de handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea a înregistrat duminică a cincea victorie consecutivă în Grupele Ligii Campionilor, după ce a învins în deplasare pe Hypo Viena.

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm Vâlcea rămâne neînvinsă în Liga Campionilor unde are maxim de puncte.

Cea de-a cincea victorie a handbalistelor de la Oltchim a fost una chinuită și obținută în ultimele minute ale partidei cu Hypo Viena.

Româncele au început bine partida reușind să conducă încă din primele minute cu 2-0, însă în scurt timp s-au văzut conduse cu 4-2, iar în minutul 12, chiar cu 8-4.

Vâlcencele au reușit egalarea la 8, după ce Hypo a jucat 4 minute în inferioritate numerică.

Abia în minutul 27, Oltchim reușește să se desprindă la duă goluri diferență, scor 14-12, cu care și intră la pauză. Și asta grație loviturilor de la 7 metri parate de portărița Paula Ungureanu, trei la număr.

În repriza a doua austriecele s-au ținut scai de românce și au condus partida pe tabela de joc și la două goluri diferență.

Vâlcencele au reușit să revină în joc și să restabileasă egalitatea în minutul 24 iar în minutul 27 să preia conducerea cu scorul de 25-24.

După 60 de minute de joc dificile, Oltchim reușște victoria și rămâne lider în grupa A cu 10 puncte.

Ultima partidă pe care o mai are de jucat în grupa A, va fi pe 18 noiembrie la Vâlcea cu Buxtehuder SV.

Indiferent de rezultatul de duminică, Oltchim este deja calificată în grupele principale ale Ligii Campionilor.