Breaking news

Olanda a învins Brazilia cu 3-0 și a cucerit bronzul la Mondiale

Olanda s-a impus sâmbătă seară, în finala Mică a Campionatului Mondial de Fotbal, după ce s-a impus cu 3-0 în fața țării gazdă, Brazilia.

brazilia - olandaDupă eșecul usturător din semifinala cu Germania, unde au încasat 7 goluri, brazilienii au mai bifat încă o înfrângere în finala mică.

Olanda a cucerit sâmbătă medaliile de bronz la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. Portocala mecanică s-a impus cu scorul de 2-0 în fața Braziliei, care înregistrează astfel al doilea eșecu consecutiv la Mondiale.

Robin van Persie a deschis scorul în minutul 3, în urma unul penalty acordat de arbitrul algerian, după ce Thiago Silva, căpitanul brazilienilor, l-a tras pe Arjen Robben, undeva la marginea careului.

14 minute mai târziu Olanda face 2-0, după ce Daley Blind îl învinge cu un șut perfect plasat pe Julio Cesar!

Și când toți se pregăteau de final, Olanda mai dă un gol în minutul 90+1 prin Georginio Wijnaldum.

Ultimele minute ale finalei mici, au fost marcate de fluierăturile spectatorilor, în mare parte brazilieni, dezamăgiți de jocul lamentabil al naționalei Braziliei.

Cu cea mai slabă apărare din întreg turneul de fotbal, Brazilia încheie în genunchi Mondialul, cu 14 goluri primite, o performanță neagră pentru țara cafelei, la un Mondial de Fotbal.

Duminică se joacă marea finală disputată de Germania și Argentina.