Breaking news

Oana Muntean, Bruiaj și Florena Ţicu Şandro, eliminați de la X Factor

Oana Muntean, Bruiaj și Florena Ţicu Şandro, au ratat duminică seară, calificarea în semifinalele concursului muzical X Factor România 2013.

florena -  oana si bruiajÎncă trei concurenți au plecat duminică seară de la X Factor România 2013, ratând astfel șansa de a merge în semifinale.

Cheloo a deschis a treia gală X Factor Live 2013 cu trupa Bruiaj, a continuat-o cu Double X și a încheiat-o cu November.

După ce toate trupele au terminat de cântat, telespectatorii au putut vota timp de 15 minute. Pe primul loc în preferințele publicului s-a clasat trupa November care merge în semifinale. Double X și Bruiaj au intrat la duel. Cheloo a decis să trimită în semifinală trupa Double X.

Florin Ristei, Oana Muntean și Alex Mațaev au fost concurenții Deliei care duminică au luptat pentru cele două locuri care duc în semifinale. Alex Mațaev a fost salvat de public, iar Florin Ristei de către Delia. Astfel că după trei dueluri consecutive, Oana Muntean a plecat acasă.

Dan Bittman a încheiat gala cu Florena Ţicu Şandro, Bogdan Bratiș și Mădălina Lefter. Pe primul loc în preferințele telespectatorilor s-a clasat Mădălina Lefter, grație interpretării impecabile a piesei Someone Like You. Astfel că la duel a ajuns  Florena Ţicu Şandro și Bogdan Bratiș. După ce fiecare dintre cei doi ș-a cântat piesa de duel,Dan Bittman a decis să meargă în semifinale cu Bogdan Bratiș.

Duminica viitoare se vor afla cei trei finaliști care se vor lupta pe 22 decembrie, pentru marele premiu X Factor România 2013, în valoare de 120.000 de euro.

>