O nouă pârtie la Gura Humorului

partia_10Astăzi a fost inaugurată Pârtia Șoimul, cea mai modernă pîrtie de schi din județul Suceava, construită în Gura Humorului. Pârtia Şoimul face parte dintr-un proiect de amenajare turistică a zonei Gura Humorului, finanţat de Uniunea Europeană cu 11 milioane de euro. Amenajarea a durat aproape trei ani, însă pasionaţii de schi spun că a meritat aşteptarea. Lungimea pârtiei este de aproape un kilometru şi jumătate, la o diferenţă de nivel de 283 de metri şi este dotată cu cinci tunuri de zăpadă şi instalaţie de nocturnă. Telescaunul are o capacitate de 1.200 de persoane pe oră. Ca grad de dificultate Pîrtia Șoimul este a doua pe plan național.

La eveniment au fost prezenți alături de autoritățile locale și Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, alături de Minitrul Turismului Elena Udrea. Elena Udrea va semna şi contractul de finanţare a proiectului de reabilitare şi consolidare a Cetăţii de Scaun a Sucevei, cu o valoare de 14 milioane de euro, din care 11 milioane de euro nerambursabili, din fonduri europene alocate prin programul Operaţional Regional – Axa 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Diferenţa de 3 milioane de euro va fi asigurată de Consiliul Judeţean, cu 70%, şi Primăria Suceava, 30% din sumă.

>