Breaking news

Un avion CarpatAir a ieșit de pe pista aeroportului din Roma

Un avion de tip ATR 72, aparținând companiei Carpatair ce opera curse interne în Italia în parteneriat cu Alitalia, a ratat aterizarea sâmbătă seară pe Aeroportul Fiumicino din Roma. Un prim bilanț indică faptul că 16 pasageri au fost răniți.

avion prabusit italiaAvionul avea la bord 46 de pasageri și patru membrii ai echipajului, decolase sâmbătă seară la ora 19.10 de pe Aeroportul din Pisa.

Aeronava ce aparține operatorului român Carpatair, efectua o cursă internă în Italia în urma parteneriatului cu Alitalia. Însă în momentul când s-a apropiat de pista Aeroportului Fiumicino din Roma, aeronava a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă.

În urma incidentului aviatic, 16 persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă, având fractură de bazin.

Cele opt echipe de pompieri sosite la fața locului, au evacuat toți pasagerii, precizând că avionul se află pe iarbă şi este uşor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt.

O primă cauză a accidentului aviatic ar fi vântul puternic dar se ia în calcul și o eroare de pilotaj.

Procurorii din Civitavecchia a deschis o anchetă asupra incidentului aviatic de sâmbătă seară.

Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă.

Nu este primul incident al companiei Carpatair din Italia. Presa din Italia spune că parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat, în ultimele luni, în urma mai multor incidente.

La 5 ianuarie, un avion care a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-a obligat pe pasageri să utilizeze măştile de oxgen.

La 22 ianuarie, un avion al companiei, care asigura o legătură Roma-Ancona, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Ancona, imediat după decolare.

Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură, de asemenea, legătura Roma-Bolonia, începând din ianuarie.

Operatorul aerian român Carpatair a ajuns subiect de scandal la nivel înalt în Italia după ce un politician a cerut o anchetă pentru o alianţă între Carpatair şi Alitalia.

Carpatair a câştigat, în februarie 2012, o licitaţie privind asigurarea anumitor zboruri interne Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri.

avion carpatairavion prabusit carpatairaeronava prabusita carpatair