Breaking news

Noul președinte la Uniunii Europene ar prutea fi Arnold Schwarzenegger

Celebrul actor de origine austriacă Arnold Schwarzenegger, și fost guvernator al Statului California, ar putea candida la preşedinţia Uniunii Europene (UE).

Arnold_SchwarzeneggerPotrivit revistei Newsweek, Schwarzenegger, ar fi fost sfătuit de către prieteni să revină în Europa, pentru a candida la preşedinţia Uniunii Europene.

În următorii ani, Uniunea va trebui să îşi găsească un preşedinte de mai mare anvergură, cineva capabil să unifice Europa. Francezii nu vor un german, germanii nu vor un italian. Vor alege, mai degrabă, un european plecat în Statele Unite, resuscitând viziunea unui Washington sau a unui Jefferson, pentru o Europă unită, a declarat Tamminen, fostul șef de cabinet al lui Schwarzenegger.

După două mandate la conducerea Californiei, Arnold ar putea reveni în Europa să își continue cariera politică, întrucât  el nu poate candida la preşedinţia Statelor Unite, rezervată doar persoanelor care s-au născut pe teritoriul american.

Până să candideze la președenția UE, Arnold Schwarzenegger va reveni pe ecrane. La începutul lui aprilie, el a prezentat, la Cannes, „The Governator”, un desen animat care-l înfăţişează ca supererou.