Breaking news

Noua Românie somează Guvernul Ciolacu să aborge HG care interzice românilor să meargă cu mașina personală

Partidul Noua Românie solicită în mod public, primului ministru Marcel Ciolacu, să abroge Hotărârea de Guvern nr 1215 din 29 noiembrie 2023 care prevede ca deplasarea românilor cu mașina personală să se facă în limita a 6500 kilometri pe an. Această decizie este abuzivă, neconstituțională și încalcă dreptul la liberă circulație și dreptul la proprietate.

Partidul Noua Românie (PNR) își exprimă profundul dezacord față de Hotărârea de Guvern adoptată în data de 29 noiembrie 2023, privind reducerea emisiilor de carbon prin limitarea deplasărilor cu mașina personală a românilor. Considerăm că această măsură nu doar afectează drepturile fundamentale ale cetățenilor noștri, dar reprezintă și o abordare excesivă și neechitabilă în abordarea problemelor de mediu.

”Decizia Gcuvernului Ciolacu este scandaloasă și revoltătoare, nici comuniștii nu au luat astfel de măsuri. În numele protecției mediului, Ciolacu și gașca din PSD și PNL, umilesc poporul român, la solicitarea birocaților de la UE. O astfel de măsură profund neconstituțională, nu are ce să caute într-un stat democratic. Dacă am ajuns în asemenea hal încât să limităm deplasarea cu propria mașină, înseamnă că nu mai suntem oameni liberi, ci suntem la dispziția regimului care ne spune ce să mâncâm, cât să mâncăm, cât putem circula cu mașina și când să ne băgăm la somn. Asta numai democrație nu este. Somez public Guvernul Ciolacu să abroge de îndată HG și să nu se joace cu românii. În cazul în care Ciolacu nu abrogă Hotărârea de Guvern, vom face apel la români, să iasă în stradă și să protesteze până când acest guvern va pica. Să nu ne lăsăm călcați în picioare de astfel de politicieni care sunt împotriva românilor”, a declarat Sebastian Popescu, Președintele PNR.

PNR solicită public Guvernului condus de domnul Marcel Ciolacu să revizuiască și să abroge imediat această hotărâre, care afectează negativ viața cotidiană a românilor și limitează în mod nejustificat dreptul la libera circulație. În loc să impună restricții dure și disproporționate, PNR încurajează adoptarea unor măsuri echilibrate și consultarea societății civile pentru a identifica soluții sustenabile și acceptabile pentru toate părțile implicate.

Dacă Guvernul nu va acționa în consecință și nu va abroga Hotărârea de Guvern, PNR anunță că va lua măsuri hotărâte pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor români. Astfel, Partidul Noua Românie cheamă populația să se alăture în semn de protest și nemulțumire în cadrul unor acțiuni pașnice de stradă. PNR consideră că este dreptul și chiar datoria cetățenilor să-și exprime nemulțumirea față de decizii guvernamentale care afectează direct calitatea vieții.

PNR reamintește că în istoria recentă a României, nici măcar în perioada comunistă nu au existat măsuri atât de drastice și limitative asupra libertăților individuale ale cetățenilor. Ne exprimăm solidaritatea față de populație și reafirmăm angajamentul nostru ferm de a lupta pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărui cetățean român.

Partidul Noua Românie își manifestă deschiderea pentru dialog și colaborare cu autoritățile, dar subliniază că acestea trebuie să fie orientate spre interesul comun și să respecte principiile statului de drept.

Hotărârea de Guvern nr. 1215 din 29 noiembrie 2023, care include strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a fost publicată în 7 decembrie în Monitorul Oficial.

”România Neutră – 2050” este strategia asumată, oficial de Ciolacu prin care românilor li se interzice să circule mai mult de 6500 km pe an cu mașina proprie.

>