Breaking news

Noua Românie cere eliminarea obligativităţii măştii de protecţie

Partidul Noua Românie va elimina obligativitatea purtării măştii de protecţie. Românii trebuie să decidă ei în ce fel aleg să se protejeze. Nu îi poţi obliga să poarte masca non stop, sub pretextul că aşa nu se vor mai infecta cu noul coronavirus.

În loc de obligare, mai bine recomandare şi explicare, acesta este principiul care are la bază eliminarea obligativităţii măştii de protecţie. Românii trebuie să decidă ei dacă şi când şi pentru cât timp poartă mască. Recomandarea autorităţilor de a purta mască, poate avea un efect mult mai bun în rândul populaţiei, prin creşterea gradului de conformare voluntară şi de purtare corectă a măştii. În prezent, milioane de români sunt obligaţi de luni de zile, de Guvernul PNL să poarte mască, să îşi cumpere cu prioritate măşti de protecţie pentru ei şi familiile lor.

Cât priveşte eficienţa purtării măştii de protecţie în ruperea lanţului de transmitere a coronavirusului, dacă ne utăm la cifrele din România, constatăm că odată cu introducerea obligativităţii măştii în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun, numărul infectărilor acest virus, au explodat. Deci nici vorbă de eficienţă în oprirea infectărilor, ba din contră. În aceste condiţii, putem înţelege că scopul obligării populaţiei de a purta mască non stop, este unul pur economic, de vânzare zilnică a milioane de măşti pentru ca firmele de profil să facă profituri uriaşe.

Până la apariţia unui vaccin, soluţia reducerii cazurilor de infectare cu noul virus, o reprezintă testarea masivă a populaţiei, izolarea şi tratarea celor infectaţi şi care prezintă simptome de boală.

Creşterea imunităţii naturale a românilor pentru ca organismul să poată lupta mai eficient cu acest virus, prin asigurarea hranei naturale, sănătoase, administrarea de suplimente minerale şi vitaminice, pot fi soluţii mult mai eficiente decât obligativitatea purtării măştii în mod permanent.

Numai că Guvernul Orban închide pieţele în care agricultorii români îşi vând recolta şi obligă românii să cumpere legume şi fructe din lanţurile de hipermarket-uri care îşi fac aprovizionarea din alte ţări şi românii ajung să mănânce roşii cu gust de plastic.

Noua Românie lasă fiecărui român, posibilitatea de a alege dacă poartă masca şi în ce fel doresc să se protejeze împotriva acestui virus. Dacă îi vei obliga pe români să poarte masca, majoritatea o vor face de firca amenzilor, nu de faptul că ar fi o măsură eficientă de protecţie.

>