Breaking news

Norbert Trandafir, locul 8 în finala de 50 m liber la Europenele de Natație

Înotătorul român, Norbert Trandafir s-a clasat pe locul 8 în finala de 50 metri liber din cadrul Campionatelor Europene de Natație de la Debrecen, Ungaria.

Norbert a intrat în finală cu al șaptelea timp (22 secunde și 33 sutimi), însă în finala de duminică a înotat mai slab, clasându-se pe locul 8. Cei 50 metri i-a înotat în finală în 22 secunde și 65 de sutimi.

Medalia de aur la 50 metri liber a fost cucerită de francezul Frederick Bousquet, care a fost cronometrat în 21 de secunde și 80 de sutimi. Argintul i-a revenit suedezului Stefan Nystrand iar ucraineanul Andrly Govorov a cucerit bronzul.

Norbert Trandafir se întoarce acasă cu medalia de bronz la proba de 100 metri liber, singura medalie a delegației României la actuala ediție a Europenelor de Natație de la Debrecen.