Breaking news

Nesimțire | Șeful TVR, dă în judecată 8 membri ai Consiliului de Administrație

Televiziunea Română stă pe un butoi cu pulbere ce stă să explodeze de la o zi la alt.a În loc de demisie, Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al TVR se apucă să dea în judecată opt membrii ai Consiliului de Administrație.

Război deschis între opt membrii ai Consiliului de Adminsitrație al TVR și directorul general Alexandru Lăzescu.

După ce a îngropat Televiziunea Română și a adus-o în situația de a avea conturile blocate de FISC, Lăzescu se apucă să hărțuiască membrii Consiliului de Administrație.

Într-un comunicat remis presei, Alexandru Lăzescu le va cere celor opt membri ai CA al TVR, care l-au acuzat recent de „săvârşirea unor acte de corupţie”, să probeze în justiţie aceste afirmaţii. Adică îi anunță că îi va da în judecată.

La acuzaţiile calomnioase pe care aceştia le fac – ex. «săvârşirea unor acte de corupţie» – le voi cere acestora să le probeze în justiţie. În al doilea rând, voi clarifica neadevărurile pe care unii membri ai CA le diseminează în presă, cu intenţia de a intoxica opinia publică şi de a destabiliza televiziunea publică, în prag electoral. Dumnealor cunosc foarte bine istoricul financiar al instituţiei: aproape jumătate din aceştia au făcut parte din consiliile de administraţie anterioare, sub care televiziunea publică a început să intre pe pierdere şi să acumuleze datorii către bugetul de stat”, se arată în comunicatul de presă allui Lăzescu.

Opt membri ai CA al TVR au solicitat, într-o scrisoare deschisă adresată în 25 mai lui Băsescu şi lui Ponta, ca autorităţile să facă lumină „în ilegalităţile” comise de Alexandru Lăzescu, spunând că acesta ar trebui să demisioneze.

Intitulată „Apocalipsa după Lăzescu”, scrisoarea a fost semnată de Anne Jugănaru, Cristian Niţulescu, Claudiu Brânzan (membri în CNA din partea PSD), Lucia Hossu Longin (din partea PNL), Sorin Burtea şi Traian Bărbulescu (din partea angajaţilor TVR), Raico Cornea (din partea minorităţilor) şi Karen Sebesi (UDMR).

 

 

 

>