Breaking news

Naționala Under 19 de rugby a câștigat bronzul la Campionatul European

Naționala de rugby de tineret a României s-a clasat pe locul al treilea la Campionatul European de rugby Under 19, câștigat de echipa Georgiei.

Georgia a învins în finala mare echipa Rusiei cu scorul de 20-12 și a cucerit trofeul Campionatului European desfășurat pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti.

Tricolorii rugby-ști au învins în finala mică, echipa Olandei cu scorul de 59-18 și au cucerit medalia de bronz.

”Stejăreii” au înscris şase eseuri până la pauză şi trei în repriza a doua.

Spania s-a clasat pe locul 5, după 26-15 cu Portugalia, în timp ce Belgia a terminat pe 7, graţie victoriei cu 40-6 în faţa Elveţiei.