Breaking news

Narcotic Sound and Christian D, au filmat videoclipul piesei “VAI” la peste 40 de grade – VIDEO

Weekendul care tocmai s-a încheiat a fost unul fierbinte atât la propriu, cât şi la figurat pentru Narcotic Sound and Christian D. Celor doi li s-au alăturat atât Mamasita, cât şi alte 15 domnişoare, iar astfel s-a conturat scenariul videoclipului “Vai”.

Plasată într-un spaţiu liber, acţiunea are loc în Narcotic Village, o caravană de rulote în care băieţii, alături de frumoasele lor mamasite îşi trăiesc viaţa, departe de agitaţia oraşului.

Atmosferă a fost una incendiara, atât din perspectiva prezentelor feminine, a scenariului, dar şi a căldurii aproape insuportabile. Am filmat în câmp deschis, unde temperatura depăşea lejer 40 de grade Celsius. Putem spune că a fost cel mai solicitant clip filmat de noi până acum, însă rezultatul a meritat orice efort”, au declarat băieţii.

Noul videoclip captează perfect esenţa acestei veri, în care muzica pierde din duritate şi se îndreaptă spre pasiune, dans şi energie. Single-ul “Vai” se mulează perfect pe acest nou trend, iar clipul va fi unul care va cere să fie revăzut de sute de ori.