Breaking news

Muzeul Naţional Cotroceni își deschide porțile pe 14 mai 2022, de Noaptea Muzeelor

Muzeul Naţional Cotroceni invită pasionații de istorie și artă să participe sâmbătă, 14 mai 2022, la evenimentul anual „Noaptea Muzeelor”, un program european de succes desfășurat la nivel internațional și aflat la cea de-a XVIII-a ediție.

Începând cu ora 14.00, publicul va putea vizita etajul I al Muzeului unde se află dispuse saloanele regale: Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cherchez și Sufrageria Regală.

Totodată, vizitatorii vor avea ocazia să admire noul spațiu deschis în Pivniță, care găzduiește expoziția multimedia „A fost odată la Cotroceni”. Acest proiect expozițional valorifică legătura dintre monument și comunitate prin mijloace interactive și noi tehnologii, oferind privitorului o experiență unică de cunoaștere a istoriei Palatului Cotroceni.

Anul acesta, toți cei care vor alege să treacă pragul Muzeului Național Cotroceni se vor putea bucura de lucrările expuse în cadrul Salonului Artelor Decorative 2022, curatoriat de Cosmin Năsui și Georgiana Cozma. Trei dintre cele patru secțiuni ale Salonului sunt dedicate domeniului sticlei.

Accesul se face gratuit, în grupuri formate din maximum 25 persoane, în intervalul 14.00 – 20.00 (ora de intrare a ultimului grup). Vizitarea se face în baza unei programări prealabile, cu minimum 48 de ore înainte, la numerele de telefon 021-317.31.07 și 0725.518.381, sau la adresa de email vizitare@muzeulcotroceni.ro. Programarea va fi confirmată de un reprezentant a muzeului.

La intrarea în Muzeul Național Cotroceni este necesară prezentarea unui act de identitate.

>