Breaking news

Moţiunea de cenzură a picat

Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie la adresa Guvernului, a fost respinsă de Parlament. 

Joi, în Parlamentul României s-a dezbătut şi votat moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţiei după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.

În vavoarea moţiunii de cenzură au votat 209 parlamentari, patru au votat împotrivă, în timp ce parlamentarii PDL, UNPR, UDMR şi minorităţi nu au participat la vot.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură erau necesare 234 de voturi favorabile, iar opoziţia are 215 parlamentari. În plus, faţă de aceştia, senatorul Mircea Geoană şi deputatul Daniel Oajdea anunţaseră că votează în favoarea moţiunii.

Moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a fost depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor.

Dacă moţiunea de cenzură era adoptată de Parlament, Guvernul era demis. Pentru că moţiunea a fost respinsă, proiecul de lege asumat de guvern se consideră adoptat şi va merge spre promulgare. Însă liderii Opoziţiei au anunţat că vor contesta legea la Curtea Constituţională.