Breaking news

Monica Niculescu a părăsit definitiv US Open. A fost eliminată și în proba de dublu

Monica Niculescu și Vania King au fost învinse duminică, în optimi de finală la US Open, de rusoaicele Ekaterina Makarova și Elena Vesnina cu scorul de 2-6, 6-1, 6-2.

niculescu monicaMonica Niculescu a părăsit duminică, definitiv turneul de tenis de la US Open. Românca a fost eliminată în optimi de finală în proba de dublu feminin unde făcea pereche cu americanca Vania King.

Niculescu și King, favoritele numărul zece, au cedat după o oră și 39 de minute în fața favoritelor numărul cinci.

Monica și Vania, care au anul acesta un titlu împreună, la Shenzhen, vor primi un cec de 40.000 de dolari și 240 de puncte WTA.

Prin prezența în turul trei la dublu, Niculescu și-a egalat cea mai bună performanță a sa la Flushing Meadows, reușită în 2009 și 2010.

Makarova și Vesinina au cucerit titlul la US Open în 2014, iar anul acesta au jucat finala la Roland Garros.