Breaking news

Mona Pivniceru: desemnarea procurorilor făcută după regulile Comisiei Europene

Ministrul Justiției, Mona Pivniceru a declarat vineri în cadrul audierilor din parlament că a fost nevoită să facă procedurile de selecție a noilor procurori șefi după regulile impuse de Comisia Europeană.

pivniceru monaMona Pivniceru a spus că legea actuală în baza căreia ar fi trebuit desemnați procurorul general și șeful DNA, nu a mai fost aplicată pentru că așa au dorit cei de la Comisia Europeană.

Adică mai pe românește i s-a dictat cu subiect și predicat cum să facă selecția viitorilor procurori.

S-a convenit cu cei de la Bruxelles o procedură în care şi la MJ să existe o comisie şi astfel propunerile mele nu au fost în totalitate ale mele. Ministrul Justiției nu se află într-un spațiu vid. Dacă aș fi trăit într-un spațiu vid aș fi aplicat legea după buna mea credință și priceperea mea profesională. Statul român se află într-un proces de monitorizare, CE este aceea care analizează modalitățile în care se aplică legea în special în această materie atunci când la nivel politic se va stabili că procedura nu a dat rezultate. Și în opinia mea nici nu ar fi putut să dea rezultate din moment ce s-au înscris foarte puțini din sistem în primul periplu și după ce s-a întâmplat la CSM probabil că nu se vor mai înscrie nici pe atâți, deci ceea ce înseamnă că această procedură deresponsabilizează ministrul pentru că nu-i mai aparține lui decizia și răspunderea în aceste numiri”, a spus Pivniceru.

În privința Mecanismului de Cooperare şi verificare, Pivniceru a spus că: MCV s-a tot extins cu multe alte criterii. A devenit un instrument mai mult politic.

Întrebată dacă va merge la Traian Băsescu cu aceleași nume de procurori, Pivniceru a spus că da.

 

>