Breaking news

Misterul pianului din camera secretă, desluşit la TVR 1 la emisiunea „Exclusiv în România”

loading...

Cristi Tabără și echipa sa încearcă să dezlege misterul castelului Cernovici din comuna arădeană Macea, precum și pe cel al prințesei Maria Ana Ferdinanda de Habsburg, înmormântată în cripta bisericii din satul Neudorf. Vedem „Exclusiv în România” duminică, 16 mai, de la ora 17.00, la TVR 1.

Oficial, are 99 de camere, dar localnicii știu că există și camera cu numărul 100, pentru că, după miezul nopții, cei care se află în parcul castelului pot auzi sunetul clapelor unui pian. Se spune că însuși groful Karolyi, unul dintre foștii proprietari ai impozantului imobil, cântă din interiorul camerei secrete. Încercând să dezlege misterul castelului Cernovici din comuna arădeană Macea, Cristi Tabără și echipa sa pornesc din nou la drum. Descoperirile lor le aflăm duminică, pe 16 mai, de la ora 17.00, când putem urmări la TVR 1 o ediție în premieră „Exclusiv în România”.

Comuna Macea a devenit cunoscută în toată Europa, grație legendelor care s-au țesut de-a lungul vremii în jurul castelului Cernovici, dar și al grădinii botanice care îl înconjoară și care deține exemplare monumentale de arbori, cu vârste de 250-300 de ani! Ridicat de o familie nobiliară austriacă, imobilul a fost donat de Imperiul Austriac familiei nobiliare de origine sârbă Csernovics, la începutul secolului al XVIII-lea. Castelul s-a aflat în proprietatea acesteia aproape 150 de ani, până când, conform unor mărturii, a fost pierdută la un… joc de cărți. Următorii proprietari au fost grofii Karolyi, iar medicul Adam Iancu din Curtici l-a cumpărat la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dar l-a pierdut nouă ani mai târziu, la naționalizarea din 1948. Povestea castelului Cernovici, pe larg, duminică, la „Exclusiv în România”.

Trupa Lupus Dacus cântă la peste 300 de instrumente tradiționale, iar piesele lor încântă publicul. Iar Andrei Moț, liderul formației, este și un bucătar pasionat. Nu durează mult, așadar, până la invitația către Cristi Tabără de a găti împreună. Rezultatul – o rețetă de limbă de porc la ceaun absolut delicioasă, pe care o puteți încerca în propria bucătărie!

De la Macea, călătorim, alături de echipa „Exclusiv în România”, la Neudorf, pentru a afla istoria romanțată, și nu numai, a prințesei Maria Ana Ferdinanda de Habsburg, care, în anul 1809, a fost înmormântată în cripta bisericii din sat. Cum a ajuns o prințesă imperială austriacă să fie înmormântată aici? Care au fost motivele pentru care rușii au profanat mormântul? De ce sarcofagul a avut parte de ritualuri ciudate de-a lungul timpului? Răspunsurile la toate aceste întrebări le primim tot în ediția din 16 mai a emisiunii de la TVR 1.

Și tot atunci aflăm și povestea celor trei arădeni artizani ai Marii Uniri de la 1918: Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș și Ioan Suciu. Căzuți acum în uitare, aceștia și-au pus averile și viețile în slujba idealului unirii tuturor românilor. „Câți dintre politicienii de astăzi ar mai face, oare, acest gest?”, se întreabă realizatorii emisiunii.

Urmărim, așadar, o ediție „Exclusiv în România” încărcată de istorie, muzică și savori locale din vestul țării, duminică, 16 mai, de la ora 17.00, la TVR 1.

loading...