Breaking news

Mircea Cosma a fost arestat la domiciliu pentru 29 de zile

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost arestat la domiciliu pentru următoarele 29 de zile, pentru fapte de corupție.

mircea cosma - arest la domiciliuÎnalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri seară, ca Mircea Cosma să stea în arest la domiciliu. Și asta după ce avocații lui Cosma au spus că președintele Consiliului are probleme cardiace grave şi ar urma să se opereze.

Avocaţii au precizat că înainte de începerea anchetei, situaţia medicală a lui Cosma impunea ca acestuia să-i fie montate stenturi. Astfel, avocaţii au cerut ca instanţa să dipună măsura arestului la domiciliu, pentru ca preşedintele CJ Prahova să se afle într-un mediu potrivit pentru a fi îngrijit din punct de vedere medical şi pentru repaus fizic.

Procurorii DNA ceruseră instanței arestarea preventivă a șefului CJ Prahova.

În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, pentru care DNA ceruse, de asemenea, arestarea, judecătorii au stabilit ca măsură preventivă controlul judiciar.

Mircea Cosma a dat o declaraţie în faţa instanţei, în care a prezentat aspecte tehnice privind activităţile de administrare şi alte activităţi specifice ale Consiliului Judeţean Prahova.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, medicul Daniel Nicolae, care l-a însoţit pe Cosma atât în drumul spre Bucureşti, în ambulanţă, cât şi la ICCJ, unde i-a ţinut perfuzia, a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova va fi reinternat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti pentru noi investigaţii medicale.

Marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, iar ulterior, pentru că avea tensiune foarte mare, a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde a fost internat în secţia de Cardiologie până miercuri la prânz, când a fost dus la instanţa supremă.

În dosarul în care a fost reţinut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, a transmis, marţi, ministrului Justiţiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviinţarea arestării preventive a acestuia.

Vlad şi Mircea Cosma sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.

Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi“, susţin procurorii DNA.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie l-au reţinut, marţi, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, pe Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice. Procurorii au cerut ICCJ şi arestarea preventivă a acestuia.

Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.  Decizia de azi a completului de trei judecători de la Înalta Curte, poate fi atacat cu recurs la completul de cinci judecători.

>