Breaking news

Mircea Băsescu i-a cerut judecătoarei Carmen Marinescu să-l elibereze pe Bercea Mondial

Mircea Băsescu a făcut trafic de influență la Președinta Tribunalului Olt, Carmen Marinescu pentru a-l elibera din închisoare pe Sandu Anghel. În schimbul traficului de influență, Mircea Băsescu a primit șpagă 600,000 de euro, de la familia lui Sandu Anghel, iar judecătoarea 200,000 de euro.

carmen marinescu - sandu anghel - mircea basescuȘefa Tribunalului Olt a fost ridicată luni de procurorii DNA Craiova și dusă cu mandat la audieri, în baza unui denunț formulat de Sandu Anghel. Interlopul a spus procurorilor că judecătoarea a primit de la el 200,000 de euro în două tranșe ca să-l elibereze din arestul preventiv în dosarul în care era judecat pentru tentativă de omor. Banii ar fi fost dați prin intermediul procurorului Dumitru Cismaru, actualmente avocat.

La trei luni de la primirea banilor, soțul judecătoarei a cumpărat două terenuri și o casă. Pe 21 martie, Curtea de Apel Craiova l-a arestat preventiv pe soțul șefei Tribunalului Olt pentru spălare de bani. Și avocatul Dumitru Cismaru a fost arestat pentru 30 de zile pentru că a intermediat șpaga de la Bercea la judecătoarea din Slatina.

Marinescu Eugenia Carmen, magistrat judecător, a pretins și a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru – avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunțătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunțătorului în stare de libertate și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece cauza.

Suma de bani menționată a fost primită de avocatul Cismaru Dumitru în două tranșe:
-150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
-50.000 de euro, în data de 20.09.2011, judecătorul Marinescu Eugenia Carmen amânând pronunțarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara pentru data de 22.09.2011, când a și admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunțarea încheierii din data de 22.09.2011, respectiv în intervalul 14-22.12.2011, Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus (soțul acesteia) au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului, astfel:

1)Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru, o donație reprezentând un teren în suprafață de 703 mp și o construcție de 29 mp pe același amplasament, situat în localitatea Băile Olănești.
În realitate, pentru a evita menționarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpații Marinescu luliu-Severus și Cismaru Dumitru au deteminat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donație, în realitate între părți fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare și fiind plătit prețul de 55.000 lei.
2) Marinescu luliu-Severus a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, județul Constanța în suprafață de 1250 mp.
Există indicii privind subevaluarea prețului achitat de inculpat, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacție.
Aceste două achiziții nu sunt menționate în declarațiile de avere întocmite și depuse în cursul anilor 2012 și 2013 de magistratul judecător Marinescu Eugenia-Carmen, potrivit art. 93 din Legea 303/2004.
3) Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus au achiziționat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacție consemnată în declarația de avere a magistratului.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.
În realitate aceste imobile, precum și cel situat în localitatea Corbu, județul Constanța în suprafață de 1250 mp, au fost achiziționate din suma de 200.000 de euro pretinsă și primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii și disimulării originii ilicite a acestor bunuri și ajutarea persoanelor care au săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală.