Breaking news

Minor violat de doi tineri de 14 ani. În loc de anchetă, polițiștii au recomandat împăcarea victimei cu agresorii

Scandal de proporții la Poliția Ilfov, după ce doi polițiști chemați să ancheteze violul unui minor de 8 ani, produs de doi tineri de 14 ani. În loc de anchetă la fața locului, polițiștii au recomandat părinților copilului violat, împăcarea cu agresorii pe motiv că sunt vecini.

minor violat de veciniPe 30 mai 2013, părinții minorului de 8 ani au aflat de la acesta, că în ziua de Florii, adică pe 28 aprilie 2013, fiul lor a fost abuzat sexual de către doi vecini, în vârstă de 14 ani.

Potrivit spuselor copilului, tinerii de 14 ani l-au atras într-o casă în construcție din Chitila, sub pretextul că îl lasă să fumeze cu ei, unde l-au violat anal și oral.

De frică și rușine, copilul nu a spus nimic părinților. Însă, pentru că minorul nu era în apele lui nici la școală, părinții au insistat să afle ce a pățit și abia pe 30 mai le-a spus tot ce s-a întâmplat.

După ce au aflat cumplita veste, părinții au chemat poliția. De față cu ei, minorul le-a povestit cu lux de amănunte cum a fost abuzat sexual de cei doi tineri. Părinții au povesti reporterului Antena 3, sub protecția anonimatului, că polițiștii au fost duri și agresivi cu copilul lor în timp ce povestea cuma fost violat, și că țipau la el ca să-l intimideze.

După care polițiștii au mers și au vorbit cu agresorii. În loc de cercetare la fața locului, așa cum prevede procedura în toate reclamațiile, polițiștii au recomandată părinților victimei să se împace cu agresorii pe motiv că sunt vecini.

La auzul acestor grave nereguli, conducerea Poliției Române au declanșat o anchetă la IJP Ilfov și Poliția Chitila.