Breaking news

Ministerul Sănătății a sistat vaccinarea copiilor împotiva TBC din cauza numeroaselor cazuri de îmbolnăviri

Din cauza sutelor de cazuri de îmbolnăviri în urma imunizării împotriva TBC, Minsiterul Sănătății a anunțat că a decis sistarea vaccinărilor.

Sutele de cazuri de nou-născuți îmbolnăviți în urma administrării vaccinului împotriva TBC, produs în Danemarca,  a determinat Ministerul Sănătății să sisteze campania de vaccinare.

Zece nou născuți au fost internaţi la spitalul de pneumologie Marius Nasta din București din cauza reacţiilor adverse apărute după ce au făcut vaccinul anti-TBC.

Problemele de sănătate apar chiar şi la câteva luni de vaccinare. Copiii internati au între 3 și 6 luni. Unii dintre ei au reacții adverse serioase.

Bebelușii, care suferă de TBC ganglionar au fost operați pentru a se curăța zona infectată din cauza vaccinului din Danemarca.

Autoritățile estimează că au fost vaccinați cu acest produs circa 200.000 de bebeluși.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a precizat că are deja înregistrate 115 cazuri de reacţii adverse la BCG. Dintre acestea 44% au necesitat tratament tuberculostatic, 21% dintre bebeluși cu reacții au necesitat intervenții chirurgicale, iar 6% au urmat un tratament cu antibiotice.

Vaccinul, importat din Danemarca, este inclus în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii.

Vaccinarea se va relua doar ducpă ce o comisie a OMS va sosi în România și va analiza situația.

>