Breaking news

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcția de șef al SIE

Mihai Răzvan Ungureanu și-a dat demisia din funcția de șef al Serviciului de Informații Externe. Președintele României, Klaus Iohannis i-a acceptat demisia.

mihai razvan ungureanuMihai Răzvan Ungureanu renunță la șefia SIE, după doar un an și trei luni de la numirea s-a la cârma instituției de spionaj extern, în cel de-al doilea mandat.

Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi a confirmat în direct prin telefon la Antena 3, faptul că Președintele Klaus Iohanis i-a acceptat demisia lui Ungureanu și până când va numi un noi șef la SIE, conducerea instituției va fi asigurată de Silviu Predoiu.

Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut la data de 22 septembrie 1968, la Iaşi. A studiat la Liceul de matematică-fizică “Costache Negruzzi” din Iaşi, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1987. În perioada liceului, Ungureanu a fost membru supleant în CC al UTC.

În 1988, a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi. În perioada cât a fost student, a deţinut poziţiile de membru al Senatului Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi (1990-1992) şi de Secretar executiv al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Istorie, Budapesta – Bruxelles (1990-1993).

Mihai-Răzvan Ungureanu a absolvit în anul 1992 Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi.

După absolvirea Facultăţii în anul 1992, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit pentru o scurtă perioadă profesor la Liceul de Filologie-Istorie “Mihai Eminescu” din Iaşi. Din acelaşi an, este angajat cadru didactic universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, deţinând pe rând următoarele grade didactice: preparator (1992-1996), asistent (1996-1998), lector (1998-2005) şi apoi conferenţiar (din 2005).

În perioada 1998-2001, Mihai-Răzvan Ungureanu a îndeplinit funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, fiind numit apoi în funcţia de director general – emisar regional al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) şi Coordonator-adjunct al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena.

În anul 2004, Ungureanu a fost numit șef la Externe în Guvernul Tăricenau însă a fost dat afară din Executiv întrucât făcea jocurile lui Băsescu.

Pe 29 decembrie 2004,a fost numit Ministru de Externe,  în Guvernul Tăriceanu, la acel moment avea  36 de ani şi devenea cel mai tânăr ministru de Externe al României.  Pe 4 februarie 2007, Ungureanu a demisionat ca urmare a solicitării venite din partea lui Tăriceanu, în urma situaţiei create după reţinerea a doi muncitori români în Irak. La acel moment, premierul Tăriceanu l-a acuzat pe Mihai Răzvan Ungureanu că l-a informat doar pe şeful statului în legătură cu acest caz, nu şi Guvernul.

Şeful SIE a fost considerat de liberali un apropiat al Cotroceniului, mai ales că preşedintele Traian Băsescu a refuzat propunerea de înlocuire a acestuia cu Adrian Cioroianu, situaţia de la Externe fiind reglementată abia în aprilie 2007, în momentul în care PD a fost dat afară de la Guvernare şi a fost investit un nou guvern PNL cu susţinere PSD în Parlament.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit la conducerea SIE în decembrie 2007. În februarie 2011 a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu.

Pe 6 februarie 2012, Traian Băsescu l-a desemnat pe Răzvan Ungureanu, șeful Serviciului de Informații Externe(SIE), în funcția de premier.

Actuala Coaliție a optat pentru menținerea formulei actuale de guvernare și desemnarea unui prim ministru. Opțiunea mea se îndreaptă către instalarea imediată a unui nou guvern, însă Parlamentul va decide. Sper ca membrii coaliției să decidă în această seară calendarul. În principiu a fost agreată desemnarea domnului Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de prim ministru desemnat. Ceea ce înseamnă că din acest moment domul Ungureanu va începe un efort de negociere cu coaliția, de formare a cabinetului”, declara Traian Băsescu pe 6 februarie 2012.

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu s-a aflat timp de 48 de ore în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut și funcția de șef al Serviciului de Informații Externe.

Pe 27 aprilie 2012, Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis de Parlamentul României.

În cele 78 de zile cât a fost premier, Ungureanu a făcut mai multe declarații strigătoare la cer, și a cheltuit 10 miliarde de lei pe alifii, unguente, deodorante și vită kobe.

Obişnuit să dea ordine, Mihai Răzvan Ungureanu le-a spus atât ministrului Bercea cât şi angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor că trebuie să se implice “total” în organizarea alegerilor din acest an.

Ştiţi foarte bine ce se întâmplă anul acesta, nu este un an uşor deloc: alegerile, pentru care Guvernul îşi pune la bătaie credibilitatea. Avem nevoie de alegeri corecte şi organizate în cadrele legii, iar dumneavoastră aici vă veţi implica, fără discuţie, total “, le-a spus Ungureanu angajaţilor MAI.

Potrivit legii, Ministerul Administraţiei şi Internelor este cel care asigură logistica necesară organizării alegerilor, în colaborare cu Autoritatea Electorală Centrală.

Pe 11 februarie 2012, Ungureanu a mers la Bacău și Focșani pentru a inspecta situația la fața locului cu privire la deszăpeziri, acuzând românii că sunt puturoși și că nu ies din casă să își dea zăpada, în condițiile în care locuințele erau acoperite de zăpadă până la acoperiș.

Cu primarii mai e o problemă aici şi nu mă feresc s-o spun public. E inadmisibil să treci pe străzile unei localităţi din România şi să-i vezi pe militari cum desfundă drumurile în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură şi asta se întâmplă şi la inundaţii şi la nămeţi. Nu se poate aşa cea, nu putem plăti lenea la nesfârşit. E lipsă de respect pentru cei care stau stau în frig 24 de ore din 24 să dea drumul la salvări, să desfunde drumurile, să rezolve situaţiile de urgenţă, nu se poate aşa ceva”, a spus Ungureanu.

În ultimele trei zile de mandat, Ungureanu a semnat trei documente prin care ceda resursele țării către canadieni, americani și unguri.

Guvernul condus de securistul Mihai Răzvan Ungureanu a semnat în ultimele trei zile, trei decizii prin care a vândut rezervele naționale de cupru și resurse minerale, străinilor.

Pe 26 martie, Guvernul, prin Ministerul Economiei a vândut pe doar 200 milioane euro, compania Cupru Min Abrud care are în exploatare zăcământul de cupru, care este al doilea ca mărime din Europa.

Firma câștigătoare este Roman Copper Corp. o firmă din Canada înființată anul trecut ce are doar un capital social de 3 milioane de dolari și niciun fel de dotare pentru demararea exploatării de la Abrud.

Specialiștii spun că numai zăcămintele de cupru de la Roșia Poieni valorează între 6 și 20 miliarde de euro. Însă Guvernul Ungureanu a fost de acord să îl vândă pe nimic.

Pe 27 martie, același Guvern Ungureanu a decis înființarea unei facultăți cu predare în limba română în cadrul Universității de Medicină și farmacie de la Târgu Mureș. Prin această măsură, Guvernul a cedat șantajului ordinar al UDMR, cu riscul de a scinda UMF Tg. Mureș și de a crea tensiuni interetince între români și unguri.

Pe 28 martie, tot Guvernul Ungureanu a aprobat pe șest, o hotărâre de guvern prin care dă americanilor de la Chevron, perimetre de prospecții și exploatare a resurselor minerale de la Costinești, Vama Veche și Adamclisi. În aceste zone se află resurse importante de gaze de șist. Însă procedura de exploatare, cea prin fracțiune hidraulică, pe care dorește să o aplice firma americană, este una foarte controversată și interzisă în multe țări europene.

Pe 4 aprilie 2012, invitat la Realitatea TV, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus că educația nu e un drept ci un cadou subvenționat.

Pe 6 mai 2012, la congresul de lansare al candidaților PDL, premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu le-a spus portocaliilor: Staţi cu fruntea sus şi fiţi ungurenii mei!.

Guvernul Ungureanu a aprobat reînhumarea în mod oficial a poetului ungur Jozsef Nyiro la Odorheiu Secuiesc, cel care a avut “o atitudine extremistă, antisemită şi a colaborat cu regimul fascist”.