Breaking news

Micul Fum, hackerul vedetelor ProTV, prins de poliţie la Arad

Hackerul care a spart mai multe e-mail-uri ale vedetelor  ProTV şi a publicat pe internet, informaţii şi fotografii ale acestora, a fost prins de poliţie vineri, la Arad.

hackerMarcel Lazăr, de 40 de ani, este hackerul supranumit”Micul Fum”, care a spart e-mail-urile vedetelor Pro TV.  Procurorii DIICOT şi poliţiştii au percheziţionat vineri dimineaţă locuinţa bărbatului şi au ridicat mai multe stickuri de memorie şi laptopul pe care avea toate informaţiile despre vedete.

Arădeanul este acuzat că în perioada octombrie 2010 – iulie 2011, a accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail şi conturile aferente platformei de socializare Facebook, aparţinând unui număr de 7 părţi vătămate, angajaţi ai unui trust media şi alte persoane publice.

Hackerul a spart adresele de e-mail, folosindu-se de conturile vedetelor de pe Facebook, apoi le-a publicat pozele şi mesajele private, atât de pe adresele personale, cât şi din inboxul de pe reţeaua de socializare.

Corina Caragea, Roxana Cihulescu şi Dragoş Moştenescu sunt o parte din vedetele ProTv care s-au ales cu e-mail-urile sparte.

„Fum Micul” a spus că a spart e-mail-urile vedetelor pentru a aduce un omagiu în cinstea unei vedete autentice, Mădălina Manole, numind vedetele postului TV ca fiind „de carton”.