Microbuz cu pasageri, spulberat de tren în judeţul Buzău. Cel puţin trei persoane au decedat

Un microbuz plin cu pasageri, a fost lovit luni seară, de un tren pe raza localitatăţii Bâlhacu, comuna C. A. Rosetti, din judeţul Buzău.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, accidentul a avut loc în localitatea Bâlhacu, comuna C. A. Rosetti, unde un microbuz cu pasageri a fost lovit de un tren care circula pe ruta Bucureşti-Galaţi. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie.

CFR Călători susţine că accidentul s-a produs întrucât şoferul microbuzului nu s-a asigurat la traversarea căii ferate.

CFR Călători informează că astăzi 15 martie, în jurul orei 21.25, ca urmare a neasigurării de către conducătorul auto, la trecerea la nivel cu calea ferată între stațiile Cilibia și C.A Rosetti, s-a produs lovirea unui microbuz de către trenul IR 1579 București Nord – Galați. Pasagerii şi personalul feroviar din trenul IR 1579 nu s-au aflat în pericol. Imediat după redeschiderea circulației feroviare, pasagerii din trenul IR 1579 vor fi preluați de trenul IR 1731. Pasagerii din trenurile afectate de acest incident, au fost informați asupra cauzelor generatoare“, se arată în comunicatul de presă al CFR Călători, remis exclusivNEWS.ro.

Potrivit primelor informaţii furnizate de autortităţi, în microbuzul care venea din Germania, s-ar fi aflat 14 persoane.

Primele informaţii arată că cel puţin trei persoane au decedat, microbuzul fiind târât de tren pe o distanţă de circa 400 de metri.

La locul producerii accicentului, au fost mobilizate 7 ambulanţe SAJ şi SMURD, un punct medical avansat, o autospecială de stingere incendii şi una de descarcerare grea

>