Breaking news

Meciurile din Liga Campionilor sărăcesc bugetul TVR

Deşi în primul semestru din 2011, TVR şi-a redus deficitul cu 34% faţă de 2010, datoriile Televiziunii Publice se menţin în continuare ridicate. Costurile cele mai mari sunt cu meciurile de fotbal din Liga Campionilor.

Preşedintele TVR, Alexandru Lăzescu, vrea să reducă pierderile prin lansarea un plan ce presupune regândirea activităţii Televiziunii Publice, pe mai multe paliere.

Planul va presupune mai multe etape de implementare şi va fi gata aproximativ două luni.

În următoarele luni, conducerea TVR va face o evaluare a activităţilor ce pot fi externalizate, fără a afecta însă activităţile curente ale instituţiei”, a declarat Alexandru Lăzescu pentru HotNews.

Legat de situaţia financiară a TVR, Lăzescu a declarat că în prezent, nu se poate interveni decât asupra a 15 % din cheltuielile instituţiei. Restul de 85% este reprezentat de fondul de salarii şi de contracte costisitoare încheiate de conducerile anterioare ale TVR, aflate încă în derulare (Contractul Colectiv de Muncă, încheiat cu sindicatele din TVR în primăvara lui 2010, respectiv pentru meciurile din UEFA Champions League şi cu NBC Universal).

„Televiziunea nu poate umbla, acum, nici la salarii, nici la contractele extrem de costisitoare (UEFA Champions League, NBC Universal). Actualul Contract Colectiv de Muncă ar putea fi contestat în instanţă.

Meciurile din Champions League lovesc puternic în bugetul TVR.

„Cea mai mare dificulate financiară este cea legată de fotbal. Fiecare meci din UEFA Champions League, pe care îl difuzează TVR, aduce o gaură de aproape jumătate de milion de euro”, a mai spus Lăzescu.

Pe viitor, preşedintele TVR, doreşte să creeze o companie prorpie a televiziunii care să se ocupe de vânzarea spaţiului publicitar.

„Încerc să merg pe un model care se generalizează în Europa, cu o entitate controlată de noi care să facă vânzări. O regie de vânzări proprie, cum au France Televisions, austriecii, belgienii, irlandezii. Cam toate au făcut o companie separată care să se ocupe de vânzări.

În prezent, deficitul bugetar al TVR se ridică la 58 milioane euro.