Breaking news

Marius Locic și alte 24 de persoane, reținute în dosarul fraudelor bancare

Omul de afaceri Marius Locic a fost reţinut, vineri dimineaţă, de procurorii DIICOT, în dosarul fraudelor bancare.

După audieri maraton, procurorii DIICOT au dispus vineri dimineață, eliberarea de mandate de reținere pe numele a 25 de persoane. Printre acestea se află și omul de afaceri, Marius Logic.

În timp ce soţia acestuia a primit interdicţie de a părăsi ţara.

Soţii Locic sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, aderare şi sprijinire de grup infracţional şi spălare de bani.

Printre persoanele reținute se află, directori de bănci, oameni de afaceri cât și notari publici.

Pavel Abraham, avocatul soţilor Locic a declarat că aceștia sunt acuzaţi de aceste fapte în legătură cu modul în care au vândut un imobil din cartierul bucureştean Dorobanţi.

Marius Logic este acuzat că împreună cu frații Creștin, conduceau o rețea infracțională care a produs escrocherii bancare de circa 85 de milioane de euro.

Modalitatea de operare era simplă. Aceștia solicitau un credit de la bancă, garantând cu terenrui și imobile supraevaluate. Creditele nu mai erau returnate i astfel banca rămânea cu ipoteca pe bunurile a căror valoare era mai mică decât creditul contractat.

Avocatul a arătat că, la audieri, procurorii nu le-au arătat soţilor Locic nicio probă directă care să probeze acuzaţiile ce le sunt aduse.

Procurorii vor cerere vineri Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă a lui Marius Locic, pentru 29 de zile.

Joi seară, când a fost adus pentru audieri la DIICOT, Marius Locic declarase presei că este absolut nevinovat, are o relaţie foarte bună cu băncile şi creditarea şi că, în opinia sa, cel mai probabil, a deranjat anumite persoane prin deschiderea unor pieţe.

Dumitru Creştin, Dana Băjescu, directorul Grupului BRD Dorobanţi din Bucureşti, şi notarul Paula Rosenberg, soţia lui Damian Drăghici, au plecat de la DIICOT, după ce au fost audiaţi în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro.

În acest dosar mai sunt vizaţi Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi, responsabili ATE Bank, precum şi fraţii Creştin.

>