Breaking news

Marius Copil s-a calificat în finala ATP Challenger de la Guimaraes

Marius Copil s-a calificat sâmbătă, în finala de simplu masculin a turneului ATP Challenger de la Guimaraes, Portugalia, dotat cu premii totale în valoare de 42.500 de euro.

marius copilMarius Copil a reușit să se califice în ultimul act al turneului de tenis portughez, după două ore și 10 de minute de joc cu ibericul Andres Artunedo, venit din calificări.

Românul a avut mult de furcă cu ibericul care i-a cam pus nervii la încercare în cele două ore de joc.

Marius Copil, al patrulea favorit al turneului de tenis, a câștigat lejer primul set cu 6-2, dar l-a pierdut la fel de lejer pe al doilea cu același scor.

Setul doi a fost un adevărat duș rece pentru arădean, care s-a trezit imediat și a început în forță setul trei, reușind brake-ul chiar în debutul acestuia, fapt ce i-a permis să preia conducerea cu 2-0 și mai apoi cu 3-0 pe propriul serviciu.

Ibericul a reușit să revină în joc și a egalat la 4-4. Scor la care românul s-a regrupat, și-a câștigat serviciul, a preluat conducerea cu 5-4, după care a câștigat setul și meciul pe serviciul adversarului.

În finală, Marius Copil va juca cu învingărorul din semifinala disputată de Joao Sousa Flavio cu Cipolla.

Pentru accederea în finală, Marius Copil și-a asigurat un cec în valoare de 3600 de euro și 48 puncte ATP. Dacă va câștiga turneul, românul va primi 80 de puncte ATP și un cec în valoare de 6.150 de euro.

>