Breaking news

Marius Copil, calificare uriaşă în turul doi la US Open 2019

Marius Copil s-a calificat marţi noapte, pentru prima dată în carieră, în turul doi la US Open, după un meci maraton de cinci seturi, disputat cu francezul Ugo Humbert.

Marius Copil, singrul român prezent pe tabloul de simplu masculin de la US Open, l-a eliminat în primul tur pe francezul Ugo Humbert, după un meci care a durat patru ore şi 15 minute.

Copil a câştigat primul set cu 6-3, apoi l-a pierdut pe al doilea cu 5-7, iar în setul trei s-a impus într-un tie-break dramatic, cu 13-11. Setul patru a revenit feancezului după ce la scorul de 4-4, Copil şi-a pierdut serviciul.

Setul decisiv a aparţinut românului care s-a mobilizat exemplar şi a reuşit să se impună cu un AS, cu scorul de 6-1.

Este a treia participare consecutivă la US Open pentru Marius Copil însă este pentru prima dată când românul reuşeşte să acceadă în turul doi la US Open.

Până azi, Marius Copil reuşise să acceadă în turul doi doar la Australian Open, în 2015 şi în 2019.

În turul doi, Marius Copil va juca cu învingătorul partidei jucate de Albert Ramos-Vinolas şi Gael Monfils.

100.000 de dolari şi 45 de puncte ATP, are asigurate Marius Copil pentru accederea în turul doi la US Open 2019.

>