Breaking news

Maria Popovici se alătură juriului Stand-Up Revolution de la Antena 1

Maria Popovici se alătură juriului Stand-Up Revolution, iar prezența ei a fost o surpriză totală până în ultima clipă pentru Teo, Vio, Costel și Dan Badea. În plus, sezonul doi al emisiunii mai vine cu o noutate: jurații vor intra la votul publicului și, la final, cel care va obține cel mai mic punctaj, va părăsi masa juriului.

Cu experiență în lumea stand up-ului și având în palmares trofeul sezonului 2 iUmor, Maria Popovici a acceptat cu bucurie rolul de jurată în cadrul show-ului Stand-Up Revolution. „Sezonul 2 de la Stand-Up Revolution este o surpriză și pentru mine, căci nu ştiu cum e să fii jurat, cât şi pentru colegii mei, care nu știau că o să fiu cu ei în juriu. Cred că o să fie un sezon foarte tare, mai ales că surprizele nu o să se oprească aici!“, a declarat Maria.

Deși au fost luați prin surprindere de apariția Mariei Popovici la masa juriului Stand-Up Revolution, Teo, Vio, Costel și Dan Badea au primit-o cu brațele deschise, însă, totodată, și-au regândit strategiile pe care și le pregătiseră.

„Ce o ajută pe Maria este că e o comediantă foarte bună, ne știm de mult timp, ne înțelegem bine și o să colaborăm bine (…). Strategie ca să ies învingător: strategie, bineînțeles, că am!“, a mărturisit Vio, iar Costel a făcut urmăroarele precizări: „Mă bucur că a venit Maria Popovici la masa juraților pentru că aduce o pată de culoare și parfum, dar m-a blocat un pic provocarea cu votarea juriului. Stai așa, ce facem aici? Concurăm între noi, jurații? Pune un pic de presiune pe noi. Chiar și-așa, e vorba despre a ne simți bine și a descoperi următoarea revelație în stand-up“.

„Apariția unui nou jurat în persoana Mariei Popovici a dinamizat și a dinamitat cumva tot ce s-a unit și s-a întâmplat între jurați în sezonul 1. Cât despre acest vot, Nu s-a mai întâmplat vreodată în istoria televiziunii!”, a dezvăluit şi Dan Badea, în vreme ce Vio a completat: „Cel mai votat jurat! Aici o să fie foarte greu, pentru că sunt 100% convins că, deși, am câștigat primul sezon, nu voi fi cel mai votat jurat. Este aproape imposibil! În primul rând, n-am atu peste nimeni! Dan Badea e de când lumea și pământul la televizor, e foarte bun, e bun și la stand-up, face show-uri mari. Teo e ăla deștept, ăla deștept și dur, trebuie să rămână! Costel… Costel e Costel, e amuzant, e funny, e entertainer, este one man show! Maria… Maria e Maria! Plus că e femeie! Nu o să dea afară o femeie, așa că: eu rămân! Deci, mulțumesc frumos pentru aceste două sezoane“.

Stand-Up Revolution, prima emisiune televizată de stand up din România revine cu un nou sezon, începând din 30 septembrie, în fiecare vineri, de la 21:30, la Antena 1.

Şi de această dată, prezentatorilor – Ilona Brezoianu şi Şerban Copoţ – le va reveni sarcina grea de a susține atât concurenți care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, cât și nume cunoscute, care își fac curaj în speranța că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre jurați și chiar de a apărea într-un spectacol alături de aceștia.