Breaking news

Maria Grapini, reclamată de CSM la Inspecţia Judiciară pentru declaraţia din Parlamentul European

CSM a decis să sesizeze Inspecția Judiciară după ce europarlamentarul Maria Grapini a declarat pe 24 noiembrie în Parlamentul European că Dan Voiculescu a fost condamnat politic în România și că această decizie a justiției reprezintă o amenințare la adresa libertății presei întrucât sediul Antena 1 și 3 au fost confiscate.

maria grapini - csm - parlamnetul europeanConsiliul Superior al Magistraturii, deranjat de declarația europarlamentarului PC, Maria Grapini din plenul PE, a decis să o reclame pe aceasta la Inspecția Judiciară acuzând-o că a afectat independența justiției, prin declarația susținută la Strasbourg.

Ca urmare a afirmaţiilor doamnei Grapini Maria, europarlamentar, făcute cu ocazia intervenţiei din sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, în cuprinsul căreia a declarat că doreşte „…să tragă un semnal de alarmă privind suspiciunile … cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei…”, indicând aspecte procedurale din dosarul denumit I.C.A., soluţionat de către Curtea de Apel Bucureşti, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor implicaţi în activitatea de soluţionare a dosarului menţionat precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată în comunicatul de presă al CSM, remis exclusivNEWS.ro.

În 24 noiembrie, în Parlamentul European, europarlamentarul PC Maria Grapini a declarat: Doresc să atrag un semnal de alarmă privind suspiciunile solide, bazate pe fapte cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei în ţara mea. După dezvăluirile făcute la postul de televiziune aparţinând familiei Voiculescu, probate cu înregistrări, prin care fratele Preşedintelui României a luat suma de 250.000 de euro pentru a scăpa de condamnare un cunoscut interlop, procesul fondatorului trustului de presă, aflat de şase ani pe rolul instanţelor, pentru care se primise NUP a fost repus şi judecat în cinci zile. Termene nerezonabile, de doar o zi, în timpul vacanţei judecătoreşti, fără să admită niciuna dintre cele 124 de excepţii ridicate de avocaţi, neadmiterea expertizei neutre aşa cum solicita Curtea Constituţională, a dus la condamnarea a 12 oameni, printre care cercetători de prestigiu, omul politic, fondatorul trustului de presă care a relatat ştirea primind pedeapsa maximă de 10 ani. În final s-a procedat la confiscarea extinsă aplicată terţilor care nu au făcut parte din proces şi nu s-au putut apăra, luându-se astfel măsuri de strangulare economică a postului care a făcut dezvăluirea. Iată deci cum libertatea presei este ameninţată, iar drepturile cetăţeneşti la apărare sunt încălcate.

În dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti format din magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, în 8 august 2014, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Totodată au dispus confiscarea și clădirii de unde emit Antena 1 și Antena 3.