Breaking news

Mălina Olinescu va fi înmormântată joi la cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti

Artista, Mălina Olinescu, care s-a sinucis duminică noapte, va fi înmormântată joi, 15 decembrie la cimitrul Sfânta Vineri din Capitală.

În cursul zilei de azi,  la ora 13.00, trupul neînsufleţit al Mălinei va fi depus la capela cimitirului Sfânta Vineri.

Mălina Olinescu a murit, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 37 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 6 al blocului în care locuia, situat în zona Gării de Nord.

Nu se ştiu motivele exacte care au determinat-o pe artistă să recurgă la acest gest. În tim p ce iubitul ei a declarat anchetatorilor că aceasta s-ar fi sinucis pentru că era neîmplinită pe plan profesional, apropiaţii artistei susţin că ea nu era împlinită pe plan sentimental.

Călin Geambaşu, unul dintre cei mai buni prieteni ai artistei, a declarat, luni, că pe Mălina „o nemulţumea numai lipsa de perfecţiune din plan sentimental”.

Sinuciderea artistei a survenit la 24 de ore după ce se certase cu prietenul ei Sebi, care plecase din apartamentul acesteia. Duminică seară, în jurul orei 21.00, Mălina a mers la părinţii acestuia să vorbească cu el însă acesta dormea.

Mălina i-a spus tatălui lui Sebi că a luat 15 somnifere. În loc să o ducă la spital sau să o anunţe pe mama Mălinie, bărbatul i-a chemat un taxi şi a dus-o acasă în apartamentul din Gara de Nord, spunînd-ui să doarmă şi că mâine o să fie mai liniştită.

La 12 noapte, cu doar o oră înainte de a se arunca de la balcon, Mălina l-a sunat pe Sebi, a vorbit cu acesta, i-a spus că a luat 15 somnifere şi el a decis să o ignore.

Anchetatorii au găsit în apartamentul Mălinei Olinescu mai multe antidepresive şi câteva scticle de alcool goale.

Potrivit medicilor legişti, moartea Mălinei a fost violentă şi a survenit în urma unei hemoragii meningo-cerebrale.