Breaking news

Măcel în SUA. Teroriștii au ucis 50 de americani și au rănit grav alte 53 de persoane

Teroriștii au făcut măcel într-un club gay din Orlando, Statul Florida. Cel puțin 50 de persoane au fost ucise pe loc, iar altele 53 au fost grav rănite în atentatul terorist, cel mai sângeros din istoria SUA.

atac armat orlando floridaAtentatul terorist a avut loc în Club Pulse, din orașul Orlando din Statul american Florida. Un bărbat înarmat a pătruns în club și a deschis focul împușcând pe toți pe care îi zăreau în club.

Bărbatul, care a deschis focul la întâmplare și care ar fi avut ‘simpatii’ pentru mișcarea islamistă, conform poliției federale (FBI), ar fi luat anterior ostatici clienți ai clubului de noapte, în momentul în care trupele speciale (SWAT) au dat asaltul.

Suspectul a murit într-un schimb de focuri cu forțele de ordine. Martorii au descris scene de oroare, cu victime care cădeau ca secerate și sânge peste tot.

Suspectul ar fi Omar Seddique Mateen, un cetățean american de origine afgană născut în 1986 și care locuia la circa 200 de km sud-est de Orlando, în orașul Port Saint Lucie.

Din cauza numărului mare de victime, primarul orașului a cerut guvernatorului statului Florida să instituie stare de urgență.

Anchetatorii FBI, care au deschis o anchetă pentru „act de terorism”, încearcă să determine ce l-a motivat pe tânăr să intre în club cu o armă de atac și cu o armă de mână, în noaptea de gay pride în SUA.

Atacul „nu are nimic de-a face cu religia”, a declarat, pentru NBC, tatăl suspectului, Mir Seddique, care a explicat că fiul său s-a înfuriat recent văzând doi bărbați care se sărutau în fața soției și copilului său.

Nouă polițiști au fost implicați în schimbul de focuri cu atacatorul, unul dintre ei fiind rănit.

Președintele american Barack Obama a fost informat de asemenea despre atac și a cerut guvernului federal ‘să ofere orice ajutor este necesar’, conform Casei Albe.