Breaking news

Lucian Bute s-a accidentat și nu mai poate boxa în decembrie cu Roberto Bolanti

Lucian Bute, fost campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, s-a accidentat în timpul unui antrenament și este nevoit să amâne meciul pe care urma să-l dispute pe 6 decembrie, la Montreal, împotriva argentinianului Roberto Bolanti.

lucian buteGhinion curat pentru sportivul român, Lucian Bute. Boxeorul s-a accidentat și nu mai poate să revină în ring, în luna decembrie.  Promotorul galei de la Montreal, Jean Bedard, a confirmat informația.

“Lucian a resimțit o durere în runda a 7-a sau a 8-a a unui antrenament prevăzut pentru 12 reprize. El a încheiat totuși ședința de pregătire. Durerea a devenit însă intensă a doua zi. Este un adevărat ghinion. După cunoștința mea, Lucian nu a mai fost niciodată accidentat la spate până acum. Dacă ar fi fost vorba de dureri cronice de spate, aș fi fost mai neliniștit”, a declarat Bedard.

Medicii i-au recomandat un repaus de două săptămâni, deoarece antiinflamatoarele nu au avut niciun efect, precizează Radio Canada.

În momentul anunțului lui Bedard, Lucian Bute se deplasa din Filipine, unde s-a antrenat în ultimele săptămâni, către China, împreună cu noul său antrenor, Freddie Roach, care îl pregătește și pe campionul filipinez Manny Pacquiao. “Pac Man” urmează să boxeze pe 22 noiembrie, la Macau, cu americanul Chris Algieri.

“Știu foarte puține lucruri, însă vreau să informez publicul. Lucian m-a contactat la sfârșitul săptămânii. Este foarte nefericit, deoarece a investit mult timp, efort și bani pentru acest meci. Nu dorim ca el să urce în ring cu forțele diminuate. Se va întâlni cu medicii noștri la revenirea în Canada. Mă aștept ca el să fie pregătit să boxeze în luna ianuarie“, a mai spus Jean Bedard.

Lucian Bute a disputat 33 de meciuri ca profesionist, înregistrând 31 de victorii, între care 24 înainte de limită, și 2 înfrângeri. El a cucerit titlul mondial IBF la supermijlocie în octombrie 2007, după victoria prin KO tehnic în fața columbianului Alejandro Berrio.

Românul și-a apărat cu succes de nouă ori centura de campion mondial, înainte de a o ceda în mai 2012 englezului Carl Froch, care l-a învins prin KO tehnic în repriza a 5-a. De atunci, cariera lui Bute a intrat pe o pantă descedentă. Bute a disputat ultimul său meci pe 18 ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal.

>