Breaking news

Lotul Olimpic al Federației Române de Canotaj, prezentat oficial. Iată cine ne va reprezenta la Tokyo

Lotului Olimpic de Canotaj, ce va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în perioada 23 iulie – 2 august 2021, a fost prezentat oficial la Complexul Sportiv Național Snagov, în cadrul evenimentului „Ready for Olympics”.

A fost ultima întâlnire a canotorilor din Lotul Olimpic cu presa și partenerii Federației Române de Canotaj înaintea plecării la Tokyo. În următoarele două săptămâni, sportivii vor intra într-o perioadă de carantină și antrenamente. Apoi, la mijlocul lunii iulie, vor pleca spre Japonia.

Federația Română de Canotaj are cea mai numeroasă delegație la Tokyo 2020 și va pleca la Tokyo cu 9 echipaje și 36 de sportivi, o performanță unică în istoria participării olimpice a canotajului românesc după introducerea Regatelor de Calificare, în 1996.

Cele 9 echipaje sunt compuse din:

Echipajul de dublu vâsle feminin categorie ușoară (LW2x) – Ionela-Livia Cozmiuc și Gianina-Elena Beleagă

Echipajul de dublu rame masculin (M2-) – Marius-Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă

Echipajul de dublu rame feminin (W2-) – Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș

Echipajul de dublu vâsle masculin (M2x) – Ioan Prundeanu și Marian-Florin Enache

Echipajul de patru rame feminin (W4-) – Mădălina Hegheș, Elena Logofătu, Cristina Georgiana Popescu și Roxana Iuliana Anghel

Echipajul de patru rame masculin (M4-) – Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan-Constantin Berariu și Cosmin Pascari

Echipajul de dublu vâsle feminin (W2x) – Simona Geanina Radiș și Nicoleta Ancuța Bodnar

Echipajul de 8+1 masculin (M8+) – Alexandru Petrișor Chioseaua, Florin-Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoș Aicoboae, Constantin Adam, Florin-Nicolae Arteni-Fîntînariu, Ciprian Huc și Adrian Munteanu

Echipajul de 8+1 feminin (W8+) – Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea.

Mădălina Bereș, componentă a echipajului de 8+1 (W8+) feminin din cadrul Federației Române de Canotaj, și înotătorul Robert Glință au fost desemnați Purtători de Drapel pentru #TeamRomania la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020. Hotărârea a fost luată ieri de Comitetul Executiv al COSR, prin vot.

În cadrul evenimentului „Ready For Olympics”, Elisabeta Lipă a ținut să le mulțumească partenerilor Federației Române de Canotaj și să le ofere acestora un souvenir din partea FRC.

„Am prezentat Lotul Olimpic cu care Federația Română de Canotaj va porni în curând spre Tokyo. Aceasta a fost ultima întâlnire a sportivilor cu reprezentanții mass-media și cu partenerii noștri  înainte de plecarea la Jocurile Olimpice. Ne mândrim că avem cea mai numeroasă delegație pe care Federația Română de Canotaj a trimis-o vreodată la o ediție a Jocurilor Olimpice, 36 de sportivi din 9 echipaje. Țin să mulțumesc tuturor partenerilor FRC, de care noi avem atât de multă nevoie pentru a face performanță. Mulțumirile mele se îndreaptă către Herbalife, NEGRO 2000, Bucovina, Fiterman Pharma, Sanovita, Regina Maria, Unicredit Bank, Maestro, Construcții Erbașu și IBB HIB”, a declarat Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

La finalul evenimentului, Părintele Daniel din comuna Snagov a fost invitat să îi binecuvânteze pe sportivi înainte de plecarea la Jocurile Olimpice.

>