Breaking news

Licitație la Opera Națională cu obiecte ale artiştilor români

Asociaţia „Friends of Opera” îşi face debutul în spaţiul public organizând pe 30 septembrie, în parteneriat cu ArtMark şi Opera Naţională Bucureşti, licitaţia tăcută a unor obiecte care au aparţinut câtorva dintre cei mai iluştri artişti lirici și balerini români.

Opera_Nationala_BucurestiÎn avanpremiera noii stagiuni, Asociaţia „Friends of Opera” şi-a propus ca, prin acest eveniment, să colecteze primele fonduri, destinate deschiderii unui magazin de suveniruri în foaierul Operei, după modelul marilor teatre lirice din lume. Toate incasarile astfel obtinute vor fi puse la dispozitia Operei Naţionale Bucureşti, pentru completarea resurselor sale insuficiente, grav afectate şi de perioada de recesiune prin care trece economia românească.

Publicul larg, dar şi personalităţile, sponsorii şi mecena sunt invitaţi să se alăture eforturilor iniţiatorilor, devenind membri ai Asociaţiei „Friends of Opera,  prieteni buni ai cântului şi dansului, susţinători ai marilor noştri artişti, reprezentanţi de seamă ai României pe marile scene ale lumii.

Seara de 30 septembrie va fi una cu totul specială, deoarece va înregistra câteva premiere. Astfel, Opera Naţională Bucureşti va găzdui pentru prima dată două licitaţii desfăşurate simultan – licitaţia tăcută precum si licitaţia Artmark care marchează începutul Sezonului de Toamnă al „Bursei de Artă”. Licitaţia tăcută este prima de acest gen organizată în România, după cum licitaţia deschisă este prima specializată în opere ale Impresionismului şi Postimpresionismului în spaţiul românesc.

În sala de spectacole a Operei Naţionale din Bucureşti, care va primi aproximativ 900 de invitaţi, se va desfăşura cel mai mare spectacol de bursă de artă organizat vreodată în România.

Obiectele ambelor licitaţii vor fi expuse în Foaierul galben al Operei Naţionale Bucureşti, în perioada 25-29 septembrie, în intervalul orar 11:00-21:00.