Liberalii își aleg azi președintele

Crin Antonescu și Ludovic Orban se înfruntă astăzi în cursa pentru câștigarea unui mandat de președinte în fruntea Partidului Național Liberal.

crin-antonescuCrin Antonescu pornește cu prima șansă în câștigarea unui nou mandat la cârma PNL, după ce ieri a obţinut o victorie confortabilă, în prima zi a congresului PNL, în care delegaţii au stabilit că alegerea preşedintelui şi a conducerii centrale se va face pe listă.  Votul pro-Antonescu a fost mai consistent decât se prefigura înaintea congresului. De altfel, după votul favorabil lui Crin Antonescu din Biroul Politic şi Delegaţia Permanentă, singura miză a zilei de ieri pentru Ludovic Orban era cu ce scor va pierde. Împreună cu susţinătorii săi, a încercat joi seară şi în cursul zilei de ieri să păstreze măcar cele 400 de voturi negociate iniţial cu liderii din teritoriu. Ludovic Orban vrea astfel să ofere cât mai multor lideri, care nu au intrat pe lista lui Antonescu, posibilitatea de a candida în sistem uninominal, în speranţa că aceştia îi vor aduce voturi în plus. Apropiaţii lui Orban speră că votul secret va contribui şi el la obţinerea unui rezultat mult mai bun decât cel de ieri.


>